Premierul Ciolacu vorbeṣte de creṣterea salariilor: „Nu e nicio austeritate”

0
327

Premierul Marcel Ciolacu a subliniat că pachetul de reforme va duce la creṣterea salariilor celor care muncesc din greu ṣi că nu este vorba de nicio austeritate.

Se discută ca voucherele de vacanță să nu se mai acorde celor cu salariu de peste 8000 de lei net

„Eu am văzut în actul normativ că o să crească salariile ṣi nu e nicio austeritate. Unii care au totuṣi salarii foarte mari în sistemul bugetar nu pot să beneficieze ṣi de vouchere de vacanţă. Pachetul de reforme pentru echilibrarea bugetară va duce la creșterea salariilor celor care muncesc din greu”, a subliniat premierul.

Premierul a subliniat că, în câteva zile, vom vedea pe site-ul ministerului Finanțelor,  actele normative pentru care guvernul își va asuma răspunderea : „Primul pachet pe care mi-l va finaliza domnul ministru va fi cel pe combaterea evaziunii. Apoi va fi reforma din sistemul administrativ – și avem dialog și cu administrația centrală, și cu partenerii sociali, și cu administrația locală. Al treilea este pachetul fiscal. Astfel încât România să fie sustenabilă și anul acesta, dar și în anii viitori. Până când România va veni cu o reformă fiscală care este prinsă în PNRR ca jalon. Veți vedea în 2-3 zile tot pachetul, nimeni nu-l va trece noaptea pe furiș. Vor fi minimum 24 de ore în care se depun la Parlament amendamente, va respecta legea și va fi în transparență, deoarece el trece prin Guvernul României, unde trebuie să primească avizele. Deci totul va fi cât se poate de transparent.”

„Cei cu venituri mici trebuie protejați, iar profitul excesiv, viciul și luxul trebuie supraimpozitate”, a mai precizat Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.