Primăria municipiului Cluj-Napoca în parteneriat cu Consiliul Județean Cluj au premiat azi echipele clujene care au obținut performanțe notabile, aducând acasă mai multe trofee.
Printre echipele premiate se află și echipa turdeană de handbal masculin, Asociația Handbal Club POTAISSA Turda – câștigătoare, în premieră, a Trofeului „EHF Challenge Cup”.
Prin urmare, Cluj-Napoca, Oraș European al Sportului 2018 are 3 echipe de fotbal care au câștigat eșalonul din care au făcut parte:
- Echipa de fotbal FC Universitatea Cluj a reușit a doua promovare, în tot atâția ani, în urma câștigării, fără drept de apel, a celei de-a 5-a serii din liga a III-a.
- Echipa de fotbal feminin a clubului Olimpia Cluj-Napoca, ce a obținut al 8-lea titlu consecutiv de campioană a României. Odată cu acest triumf, Olimpia Cluj-Napoca scrie istorie în fotbalul românesc, nicio echipă feminină sau masculină neavând un astfel de palmares, câștigarea a 8 titluri consecutive.
- Echipa de fotbal CFR 1907 Cluj a obținut un nou titlu de campioană, cel de-al 4-lea la cel mai înalt nivel competițional din istoria clubului, urmând ca în sezonul 2018-2019 să se lupte pentru un loc în cea mai importantă competiție la nivel de cluburi din Europa, UEFA Champions League.