sâmbătă, ianuarie 25, 2025

,,Porcii zboară, școala începe, elevii tot nu au tablete!” – PROTEST în prima zi de școală

- Advertisement -spot_img
Must Read

Reprezentanţi ai Consiliului Naţional al Elevilor şi ai Comunităţii Declic organizează, luni, un flash mob în faţa Ministerului Educaţiei, în semn de protest față de faptul că elevii nu au primit tabletele şi laptopurile promise de autorităţi.

Tinerii au afișat pancarte cu mesaje precum „Porcii zboară, şcoala începe, elevii tot nu au tablete” şi „Dreptul la educație nu e o pomană” și au adus baloane în formă de porci.

”Porcii zboară, școala începe, elevii tot nu au tablete! În prima zi de școală, suntem la Ministerul Educației, alături de tinerii din Consiliul Național al Elevilor, pentru că guvernanții nu s-au ținut de cuvânt. În loc de 250.000 tablete, câte au promis, elevii vor primi 83.000. Însă nici acestea nu vor ajunge la timp. Deși porcii zboară la minister și școala a început, tinerii tot nu au tablete și laptopuri. În perioada restricțiilor, aproape 1 milion de copii au fost excluși pentru că n-au avut un laptop sau o tabletă proprie”, se arată pe pagina de Facebook Declic.

Preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor, Rareş Voicu, a explicat că acţiunea este, din punct de vedere legal, un flash mob, organizat în semn de protest faţă de lipsa de măsuri concrete pentru elevi.

Peste 25.000 de persoane au semnat petiţia „Ţară, ţară, vrem laptopuri pentru şcoala online”, inițiată de Declic, în parteneriat cu Consiliul Naţional al Elevilor, prin care se cere  asigurarea de dispozitive electronice tuturor celor 900.000 de elevi care nu au avut acces la educaţie în perioada în care cursurile au fost suspendate.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Accident MORTAL la Mărtinești. Șoferul de 67 de ani a MURIT pe loc

Astăzi, în jurul orei 16.00, un autoturism care se deplasa pe direcția Turda-Cluj a părăsit partea carosabilă, intrând încoliziune...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -