vineri, ianuarie 10, 2025

Polițiștii clujeni au verificat respectarea normelor Covid19 în 116 societăți comerciale

- Advertisement -spot_img
Must Read

În perioada 26-28 iunie, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca au desfăşurat mai multe acţiuni punctuale, pe raza întregului municipiu.

Acţiunile au avut drept scop verificarea respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, la terase şi baruri.

De asemenea, politistii au acţionat pentru menţinerea un climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru prevenirea şi combaterea faptelor contravenţionale şi infracţionale.

Cu ocazia acţiunilor, au fost legitimate 275 de persoane.

Totodată, au fost verificate 116 societăţi comerciale.

În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 63 de sancţiuni contravenţionale.

45 dintre acestea au fost aplicate pentru nerespectarea normelor privind măsurile impuse pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, prevăzute de Legea 55/2020.

Alte 18 sancţiuni fiind aplicate pentru nerespectarea altor norme.

La acţiuni au participat poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţi Economice, lucrători din cadrul Poliţiei Locale Cluj-Napoca, pompieri din cadrul ISU Cluj, reprezentanți din cadrul Autorității Naționale de Protecția Consumatorului – Comisariatul Pentru Protecția Consumatorilor Cluj, şi reprezentaţi din cadrul  Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a Inspectoratului Teritorial de Muncă Cluj.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -