Joi, 8 aprilie, Poliția Capitalei – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Sector 6, supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, pune în aplicare 9 mandate de percheziție domiciliară, într-un dosar privind săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată , și cesiune fictivă.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, in luna septembrie a anului 2020 au fost înregistrate două dosare penale privind săvârșirea unor infracțiuni de înșelăciune, prin folosirea de ordine de plată falsificate, cu prilejul achiziționării a 660.000 măști de unica folosință, in valoare de peste 320.000 lei, respectiv 330.000 măști de unica folosință, in valoare de aproximativ 160.000 lei.
Din datele existente a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane s-ar fi folosit de societăți comerciale administrate in drept de persoane de o condiție financiară modestă – firme fantomă – in numele cărora ar fi acționat fiind înregistrate 9 infracțiuni distincte de înșelăciune.
Prejudiciul total cauzat persoanei vătămate este de peste 1.500.000 lei.
Audierile se vor desfășura la sediul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Sector 6. Cercetarile sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6.
Sursa: Stiripesurse.ro
Citeste si: Turneul de la Roland Garros va fi amânat: negocieri dure pentru prezența spectatorilor în tribune