Miercuri 19 februarie a.c., într-un cadru marcant, la Palatul Parlamentului, a avut loc evenimentul de lansare a Romanian Business Chamber (RBC), clubul de elită al antreprenorilor români care, prin viziunea și determinarea lor vor să își ducă afacerile pe niveluri superioare de dezvoltare, atât pe piața românească, dar, mai ales în străinătate.
”Am fost deosebit de bucuroasă să constat că numărul antreprenorilor care găsesc în Romanian Business Chamber răspunsul la nevoile lor de informare, educare antreprenorială, schimb de informații de business atât din țară, cât și din străinătate este în continuă creștere. Am creat această platformă, acest punct de întâlnire pentru oamenii de afaceri, având ca background atât experiența din timpul mandatului de secretar de stat, implicat în rezolvarea problemelor mediului de afaceri, cât și a managerului care s-a confruntat direct cu aceste probleme. Vreau să construim, în România, o comunitate de afaceri puternică, să creștem volumul investițional românesc în străinătate, să echilibrăm balanța comercială, să aduce companii de renume mondial sa isi dezvolte afaceriile aici”, a declarat Paula Pîrvănescu, președinte RBC.
Obiectivul platformei RBC este de a ajuta companiile naționale în scalarea și internaționalizarea activității, atât prin intermediul creării de branding, asistență în privința finanțării dar și prin organizarea unor sesiuni de match-making, de networking prin intermediul cărora companiile și investitorii români se pot cunoaște și pot explora posibilitatea unor viitoare cooperări cu omologii lor din străinătate.
Echipa tânără de specialiști din domenii precum: finanțări guvernamentale și europene, comerț exterior, cercetare de piață și branding, condusă de Paula Pîrvănescu, cea care a coordonat InvestRomania și Mediul de afaceri în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert și Antreprenoriat, pune la dispoziția membrilor RBC o rețea extinsă de experți în marketing, comunicare și strategii de internaționalizare care oferă soluții de diplomație comercială și networking în procesul de deschidere a piețelor internaționale, precum și de finanțare, integrare în lanțurile de valori globale, internaționalizarea și atragerea de investitori în vederea dezvoltării sustenabile a companiilor naționale.