O mașină s-a răsturnat în localitatea Ciucea, județul Cluj. Când au ajuns pompierii la fața locului ocupanții erau ieșiți din mașină. Tânăra de 20 de ani care conducea mașina a fost transportată la spital pentru înrgijiri medicale, scrie monitorulcj.ro
„O autospecială și un echipaj SMURD au fost alertate ca urmare a răsturnării unui autoturism pe raza localității Ciucea.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor a fost înregistrată în jurul orei 16.40, iar în momentul sosirii forțelor la locul evenimentului, ocupanții erau ieșiți din mașină. Echipajul SMURD a acordat primul ajutor calificat unei tinere de cca 20 de ani, care a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate. Aceasta prezenta afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.