O angajată a Primăriei din Luna a murit vineri seara, la microrevelionul primăriilor din județul Cluj, care a avut loc la Hotelul Napoca.
În timpul petrecerii, femeia a făcut infarct și nu a mai putut fi salvată, în ciuda eforturilor depuse de echipajul SMURD, scrie Portalcj.ro.
La eveniment au participat sute de persoane. Nu se știe dacă petrecerea a continuat după acest tragic incident.
”Din primele informații, femeia a făcut stop-cardio respirator iar membrii unui echipaj SMURD Cluj au făcut peste o jumătate de oră manevre de resuscitare, pentru ca, la final, să se declare decesul.
La petrecere au participat sute de angajați de la mai multe primării de comune din județul Cluj”, a anunțat siteul PortalCJ.ro.