Sâmbătă, 01 septembrie a.c., în jurul orei 10.30, echipajele Detaşamentului de Pompieri Marghita au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs pe strada Nicolae Bălcescu din Marghita.
În momentul sosirii echipajelor de stingere, arderea era generalizată la o magazie construită din material lemnos în care erau depozitate lemne de foc, cherestea și deșeuri, flăcările manifestându-se violent și la acoperișul din lemn cu învelitoare de țiglă al unei anexe construite în continuarea magaziei, anexă care era lipită de o biserică, existând un risc ridicat de propagare a incendiului la lăcașul de cult.
Cei 16 pompieri militari mobilizați la locul evenimentului au acționat cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă pentru localizarea și lichidarea incendiului, respectiv pentru protecția bisericii, finalizând operațiunea de stingere în jurul orei 10.45, după care au acționat la locul evenimentului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale incendiului, misiunea fiind încheiată în jurul orei 12.15.
Cercetările efectuate au indicat faptul că, evenimentul a fost, cel mai probabil, generat, de efectul termic provocat de un cablu electric neizolat corespunzător.
Ca urmare a producerii incendiului, au ars magazia (cu o suprafață de circa 40 de metri pătrați) și bunuri depozitate în interiorul acesteia (circa doi metri cubi cherestea și aproximativ cinci metri cubi lemn de foc), o ușă din lemn și acoperișul anexei lipite de lăcașul de cult. Totodată, geamul uneia din ferestrele bisericii s-a spart din cauza temperaturilor ridicate degajate de incendiu.
Echipajele de pompieri au împiedicat propagarea incendiului la biserică, la întreaga anexă lipită de lăcașul de cult și la bunurile aflate în interiorul acesteia.
Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Măsuri de apărare împotriva incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte cetăţenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea unor astfel de evenimente nedorite, soldate în unele cazuri, cu mari pagube materiale.
NU IMPROVIZAŢI!
- Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
- Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
Indiferent că este vorba despre reparaţia unui aparat electrocasnic, de prelungirea traseului unui cablu sau de montarea unei siguranţe, improvizaţiile reprezintă un pas sigur către incendiu: orice eroare de prindere sau de izolaţie poate crea un scurtcircuit sau o descărcare de curent. Tot la capitolul improvizaţii se regăsesc şi reparaţiile efectuate de către o persoană neautorizată.
ATENŢIE LA APARATELE ELECTRICE SUB TENSIUNE!
- Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă şi altele asemenea;
- Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
- Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.
Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, televizor, maşina de spălat, aparat de aer condiționat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
Atunci când plecaţi de acasă/din clădire pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
EVITAŢI SĂ INSTALAŢI APARATE ELECTRICE APROAPE DE SURSELE DE APĂ!
În cazul în care în locuinţa dumneavoastră este instalat un dispozitiv electric în baie, asiguraţi-vă că nu va intra niciodată în contact cu apa.
SUPRAVEGHEAŢI COPIII!
– Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
– Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.
INSTALAŢI SENZORI DE FUM!
Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
ISU Bihor