vineri, ianuarie 10, 2025

Noi restricții intră în vigoare de sâmbătă; nunți și botezuri INTERZISE, distanțare de 3m, acces în magazine FĂRĂ certificat verde

- Advertisement -spot_img
Must Read

Starea de alertă în România a fost prelungită. Iată ce se întâmplă cu nunțile și botezurile programate în 2022!

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de miercuri, 5 ianuarie 2022, Hotărârea numărul 1 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat miercuri o nouă hotărâre, iar începând de sâmbătă, noi reguli vor intra în vigoare.

Autoritățile au decis să prelungească starea de alertă în România, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2022.

Din cauză că numărul cazurilor de coronavirus a crescut semnificativ în ultimele zile, autoritățile au stabilit noi reguli pentru desfășurarea evenimentelor private.

Astfel, conform hotărârii, se vor aplica următoarele măsuri:

– Nunțile, botezurile și mesele festive sunt interzise atât în spațiile deschise cât și cele închise
– Activitatea restaurantelor și cafenelelor, atât independente cât și din interiorul hotelurilor și pensiunilor, este permisă în interiorul clădirilor, precum şi la terase până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5ºº-22ºº
– Accesul în magazine este permis fără dovada vaccinării, a unui test negativ ori a trecerii prin boală cu asigurarea unei suprafețe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană și afișarea la intrarea în spațiul comercial a numărului maxim de persoane care se pot afla simultan în incintă, în intervalul orar 5ºº-22ºº
– Farmaciile și benzinăriile vor funcționa cu program normal
– Activitatea sălilor de sport şi/sau fitness este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană
– Activitatea în baruri, cluburi și discoteci este interzisă
– Meciurile și alte competiții sportive pot avea loc cu participarea a cel mult 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5ºº-22ºº, cu asigurarea unei distanţe de minimum 1 metru între persoane şi purtarea măştii de protecţie
– Concertele, spectacolele și activitatea cinematografelor sunt permise în spaţii închise sau deschise sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5ºº-22ºº şi cu purtarea măştii de protecţie
– Spectacolele, concertele și festivalurile se pot organiza în aer liber cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 1.000 de persoane, în intervalul orar 5ºº-22ºº, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 4 mp pentru fiecare persoană şi cu purtarea măştii de protecţie
– Activitatea în sălile specifice jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5ºº-22ºº
– Organizarea târgurilor este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului
– Workshopurile și conferinţele pot fi organizate în spații închise și deschise cu participarea persoanelor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dar nu mai mult de 150 de persoane, în intervalul orar 5ºº-22ºº, cu asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măştii de protecţie şi cu respectarea normelor de protecţie sanitară
– Activitatea cultelor religioase, precum slujbele, poate fi organizată în interiorul şi/sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară
– Pelerinaje religioase sunt permise numai cu respectarea regulilor de protecţie sanitară
– Activitățile sportive pot fi desfăşurate în aer liber cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună
– Mitingirile sunt permise cu un număr de participanţi de maximum 100 de persoane și cu purtarea măştii de protecţie

„Se propune menținerea restricțiilor privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, workshopuri, conferințe sau alte tipuri de întruniri, organizarea de evenimente private (nunți, botezuri, mese festive și altele asemenea), precum și a întrunirilor de naturaactivităților culturale, științifice, artistice, sportive sau de divertisment în spații deschise sau închise.”, se arată în hotărârea adoptată miercuri de CNSU. 

Principalele măsuri propuse pe durata stării de alertă

1. Coordonarea serviciilor publice de ambulanță și a serviciilor voluntare pentru situații de urgență se va face de către inspectoratele județene/București-Ilfov pentru situații de urgență, iar coordonarea poliției locale de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București/inspectoratele județene de poliție.

2. Măștile de protecție doar tip medical sau FFP2, astfel încât să acopere gura și nasul, devin obligatorii în toate spațiile publice închise și deschise, în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne.

  • Excepție fac:

a) copiii cu vârsta mai mică de 5 ani;
b) persoanele care sunt singure în birou;
c) prezentatorii TV și invitații acestora, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;
d) reprezentanții cultelor religioase, în timpul slujbelor, cu condiția respectării distanței de 3 metri între persoane;

e) vorbitorii aflați în spații închise sau deschise cu condiția respectării distanței
de minimum 3 metri între aceștia și oricare din celelalte persoane din public;
f) persoanele care desfășoară activități fizice intense și/sau în condiții de muncă solicitante (temperaturi ridicate, umiditate crescută etc.) sau activități sportive.

3. Persoanele care vin din țări cu risc epidemiologic ridicat vor fi izolate sau carantinate. Pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, este interzisă intrarea cetățenilor străini și apatrizilor care sosesc din Botswana, Eswatini, Lesotho, Malawi, Mozambic, Namibia, Africa de Sud, Zimbabwe, Angola și Zambia.

4. Personalul de îngrijire care își desfășoară activitatea în centrele rezidențiale de îngrijire şi asistență a persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale pentru copii şi adulți, cu şi fără dizabilități, precum și pentru alte categorii vulnerabile va fi testat săptămânal.

5. Se mențin restricțiile privind organizarea și desfășurarea de mitinguri, demonstrații, procesiuni, concerte, spectacole, cursuri de instruire, conferințe etc. Aici nu pot participa decât maxim 100 de persoane, numai cu mască. În plus, demonstranții trebuie să fie vaccinați sau să fi trecut prin boală ori să prezinte un test Covid-19 negativ.

6. Organizarea competițiilor sportive, în spații închise sau deschise, se realizează doar între orele 5 și 21, cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între persoane și purtarea măștii de protecție, în județele/localitățile în care rata de incidența cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT- PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

  • unde incidența trece de 1/1000 de locuitori, participarea spectatorilor este permisă până la 30% din capacitatea maximă a spațiului

7. Aceleași praguri de ocupare a spațiului sunt valabile și pentru cinematografe, teatre, săli de spectacol (50% pentru localitățile unde rata este sub 1/1000 de locuitori și 30% unde rata trece de acest prag).

8. La evenimentele în aer liber pot participa maxim 1.000 de persoane, fără să se depășească 50% din capacitatea maximă a spațiului, acolo unde rata nu trece de 1/1000 de locuitori. Și aici, pot avea acces doar persoanele prevăzute la punctul 6. Unde rata trece de 1 la mia de locuitori, scade numărul participanților admiși – de la 1.000 la 500. În plus, spațiul poate fi ocupat maxim 30%.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -