Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, s-a întâlnit luni, la Opole, cu ministrul apărării al Republicii Polone Mariusz Błaszczak.
„Relațiile bilaterale româno-poloneze în domeniul apărării sunt, în acest moment, excelente și împreună cu omologul polonez ne-am angajat să le dezvoltăm continuu, în cadrul de cooperare asigurat de Parteneriatul Strategic dintre țările noastre. Pe lângă colaborarea în format NATO și UE, România și Polonia desfășoară, în prezent, eforturi comune de a promova interesele și prioritățile pe flancul estic în cadrul Inițiativei B9 (format co-prezidat de cele două țări). Nu în ultimul rând, țările noastre participă la Centrul de excelență NATO în domeniul HUMINT din România, dar și la Centrul de Excelență NATO în domeniul Contrainformațiilor din Polonia.
Salut prezența trupelor poloneze în România, precum și participarea Poloniei la exercițiile multinaționale găzduite de România și am transmis părții poloneze angajamentul țării noastre de a continua prezența substanțială a militarilor români în Polonia.
Un alt subiect pe agenda discuțiilor noastre a fost sprijinul concret şi substanţial al NATO pentru Ucraina şi pentru ceilalţi parteneri cu valori şi obiective comune din vecinătatea estică a Alianţei, respectiv Republica Moldova şi Georgia, cu accent specific în planul rezilienţei strategice şi dezvoltării capacităţii de apărare.
În contextul situației actuale de securitate din regiune, am convenit împreună cu ministrul polonez asupra necesității consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare pe flancul de Est al NATO şi, implicit, asupra importanței implementării deciziilor Summit-ului Alianței de la Madrid, din acest an”, a precizat ministrul Dîncu.