În perioada 29-20 august se desfășoară la, la Praga, reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale UE.
În marja acestui eveniment, am avut, astăzi, o întrevedere bilaterală cu ministrul apărării al Republicii Cipru, Domnul Charalambos Petrides.
„Împreună cu ministrul Charalambos Petrides am semnat Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Cipru privind cooperarea în domeniul apărării, document care va asigura cadrul juridic al cooperării între țările noastre și care va crea premisele pentru consolidarea cooperării bilaterale de o manieră pragmatică și eficientă.
Acordul va permite identificarea de oportunități concrete de cooperare în domenii de interes reciproc, precum managementul şi planificarea apărării, instruirea personalului, cooperarea industrială în domeniul apărării şi tehnico-științifică, protecția mediului sau medicina militară.
Am discutat cu ministrul Charalambos Petrides despre situația de securitate actuală din Uniunea Europeană, cu accent pe regiunea Mării Negre și pe cea a Mării Mediterane, dar și despre oportunități de cooperare la nivel european pornind de la deciziile politice adoptate recent de către miniștrii apărării în cadrul Politicii de Securitate și Apărare Comună”, a precizat ministrul apărării.
Foto: Laurențiu Turoi