„Pensiile militare nu sunt și nu pot fi considerate pensii speciale”, a subliniat ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
„Îi rog pe cei care fac presiuni pentru tăierea drepturilor pensionarilor militari să se gândească la ce efecte ar putea avea asemenea decizii asupra retenției personalului militar aflat spre finalul carierei, oameni foarte bine pregătiți și aflați în funcții la vârful ierarhiei, precum și asupra proiectelor de viitor ale tinerilor care și-ar dori o carieră militară.
Alocarea unui buget de 2% din PIB în ultimii șase ani, ridicat la 2,5% din acest an, a permis derularea unor programe de înzestrare care asigură capabilități solide de apărare pentru România. Dar, indiferent cât de performante ar fi avioanele de luptă, mașinile blindate, rachetele, corvetele sau fregatele noastre, ele au nevoie de oameni pregătiți și motivați în contextul creșterii nivelului de expertiză cerut în prezent de domeniul apărării. Avem permanent în vedere găsirea celor mai bune soluții pentru a asigura celor care servesc țara, în cadrul Armatei României, condițiile decente de muncă și viață pe care le merită”, a precizat ministrul Tîlvăr.