duminică, aprilie 13, 2025

Ministerul Culturii face apel pentru unitate și folosire a Logo-ului Centenar

- Advertisement -spot_img
Must Read

Ministerul Culturii și Identității Naționale (MCIN) are în acest an important pentru România, misiunea de a coagula acțiunile care se desfășoară în 2018 la nivel național, în contextul omagierii Centenarului Marii Uniri, printr-o abordare şi o viziune integrată şi unitară. Guvernul României, autoritățile centrale și locale desfășoară o activitate complexă și permanentă pentru ca aniversarea Centenarului să se facă așa cum se cuvine, cu demnitate și într-un total respect față de România și de locuitorii săi.

În acest sens, MCIN reamintește instituțiilor care au depus proiecte în cadrul programului dedicat Centenarului Marii Uniri, că acestora le revine obligația de a comunica stadiul dar și datele la care se vor desfășura evenimentele din cadrul proiectului depus. Reamintim că instituțiile centrale, spre deosebire de cele locale, precum și ONG-urile au obligația legală de a consuma sumele solicitate până la finalul acestui an, în caz contrar, banii vor reveni la bugetul de stat.

Ministerul Culturii și Identității Naționale va informa, la rândul său, Comitetul Interministerial pentru Centenar condus de Premierul României, asupra desfășurătorului evenimentelor organizate, în vederea unei promovări integrate și unitare a manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.

De asemenea, MCIN lansează un apel către instituțiile din subordine, către instituțiile centrale și locale, dar și către entitățile private din România, de a promova LOGO-ului Centenarului Marii Uniri și elementele de identitate vizuală ale acestuia prin difuzarea/ folosirea permanentă conform specificului activității entității în cauză. Pentru o utilizare conformă, ghidul de identitate vizuală a Aniversării Centenarului Marii Uniri poate fi consultat / descărcat AICI

„Românii, oriunde s-ar afla ei, în țară sau în străinătate, știu, simt și sunt conștienți că aniversarea Centenarului Marii Uniri este momentul simbolic maxim al națiunii române, o mare șansă, mai ales în actualul context geopolitic, de o importanță covârșitoare pentru afirmarea și integrarea propriei istorii și culturi în marea istorie, cultură europeană și universală”, a declarat Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Cursuri GRATUITE pentru viitori beneficiari ai programului Start-Up Nation

𝐂𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭-𝐔𝐩 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧!Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță lansarea oficială modulului de...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -