De ce statul român trebuie să-și regândească radical relația cu propriii apărători
În America, militarul este statul
În nenumăratele deplasări pe care le-am făcut, de-a lungul timpului, în Statele Unite ale Americii, mereu am observat același lucru – militarul este cel mai respectat cetățean al națiunii. Nu doar la paradă, ci și la bancă, la spital, la universitate, în aeroport, în sistemul fiscal și în memoria colectivă. Armata americană este nu doar un garant al ordinii globale, ci și coloana vertebrală a mândriei interne americane.
Militarul – simbol al demnității în America, simbol al neglijenței în România – Avram Gal, PSD
Militarii americani:
- beneficiază de asigurare medicală gratuită completă pentru ei și familiile lor;
- primesc educație post-serviciu integral finanțată, inclusiv pentru copiii lor;
- au acces la credite ipotecare fără avans, garantate de stat, fără comisioane și dobânzi preferențiale;
- se pot retrage după 20 de ani de activitate cu pensii consistente, cumulabile cu alte venituri;
- dispun de rețele proprii de magazine, zboruri gratuite interne și internaționale, reduceri comerciale instituționalizate;
- beneficiază de programe solide de reconversie profesională, mentorat și prioritizare în recrutarea civilă.
Mai important decât orice: niciun politician american nu îndrăznește să trateze cu dispreț sau neglijență haina militară. Relația dintre stat și Armată este sacrosanctă, pentru că fără apărători nu există națiune.
De ce militarii americani au aceste privilegii? - Militarii americani nu sunt recrutați obligatoriu, ci se oferă voluntar – ceea ce implică riscuri asumate total, inclusiv participarea în misiuni de luptă în teatre active (Irak, Afganistan, etc.)
- Pentru a menține acest sistem, statul oferă compensații și stimulente masive pentru a atrage și păstra personal calificat
- Armata americană este instrumentul principal de proiecție globală a puterii americane
- Este implicată în sute de baze externe și zeci de conflicte – ceea ce necesită personal loial, bine pregătit, și motivat
- Militarul este considerat un simbol național, nu doar un angajat
- SUA are un istoric profund al respectului pentru veterani: din Vietnam încoace, statul a făcut eforturi vizibile pentru a nu repeta greșelile trecutului (neglijarea soldaților)
- Veteranul este protejat juridic, economic și social până la finalul vieții
- Există organizații civile, lobby-uri și sindicate militare care cer constant noi drepturi și beneficii
- Politicienii americani sunt evaluați inclusiv după cum tratează armata și veteranii
Situația militarului din România: ce putem învăța?
România, deși membru NATO și contributor activ în misiuni externe, are:
- un sistem de privilegii fragmentar, subdimensionat
- o lipsă cronică de recunoaștere civică și instituțională
- aproape zero sprijin post-retragere pentru reintegrarea profesională
În România, militarul e carne de tun… legislativ
În România, însă, militarul este adesea tratat ca un angajat mut și dispensabil al statului, doar bun de afișat la defilări sau în misiuni internaționale. Dincolo de uniformă, este abandonat, ignorat și, adesea, abuzat legislativ.
📉 Cifre care rușinează clasa politică:- Între 2004 și 2024, Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare a fost modificată de peste 100 de ori.
- În același interval, pensiile militare și drepturile salariale au fost amendate, suspendate sau plafonate prin peste 70 de acte normative, majoritatea emise prin Ordonanțe de Urgență, fără consultare, fără dezbatere publică, fără respect.
Mai grav, în mandatul unui fost prim-ministru care fusese general cu patru stele și fost șef al Statului Major General, nu doar că nu s-au corectat aceste abuzuri, dar militarii au fost chiar mai marginalizați, folosiți simbolic, dar neglijați în fond. Nici măcar în acel mandat, Armata nu a devenit o prioritate reală.
Această lipsă de coerență, respect și predictibilitate legislativă a făcut ca tot mai mulți militari români – activi sau retrași – să aleagă să se angajeze în structuri internaționale (ONU, NATO, contractori militari), dar și în armate private din Africa, Orientul Mijlociu sau America Latină, doar pentru a putea întreține decent familiile lăsate acasă.
Acest exod tăcut este o acuzație directă la adresa clasei politice: când militarul român preferă să lupte în Congo sau Yemen, decât să îndure umilința fiscală de acasă, nu mai e vorba de motivație, ci de supraviețuire.
Politicienii știu că militarii nu pot striga în stradă. Și profită
Unul dintre cele mai perfide aspecte ale relației dintre statul român și Armată este exploatarea conștientă a tăcerii instituționale a militarilor. Militarii români, prin lege, nu au voie să se organizeze în sindicate sau să protesteze public.
Nu pot face grevă. Nu pot apăra activ în spațiul civic drepturile lor sau ale camarazilor. Sunt obligați prin lege la tăcere.
Iar clasa politică profită cinic de această tăcere, tăind sporuri, amânând drepturi, modificând legi, totul prin ordonanțe emise noaptea, în vacanță parlamentară, fără opoziție.
În timp ce alte categorii bugetare – polițiști, magistrați, profesori, medici – au sindicate puternice și capacitate de protest, militarii sunt obligați să suporte orice, în tăcere și sub jurământ.
Aceasta nu este doar o rușine națională. Este o formă mascată de abuz legalizat.
Vulnerabilitate sistemică: impostura în funcțiile de comandă din afara MApN
În structurile militare din afara Ministerului Apărării Naționale – MAI, SRI, SIE, STS și SPP – s-a generalizat o practică periculoasă: accesul la poziții de comandă al unor persoane fără pregătire militară formală, fără studii superioare de specialitate, provenite din mediul civil și promovate politic. Această realitate afectează moralul, subminează cultura profesională și transformă funcțiile militare în trofee partinice.
Soluția este deja în lege – Articolul 75, alin. 3 din Legea nr. 80/1995 prevede clar: „Numirea într-o funcție de comandă se face numai pentru cadrele militare care au absolvit forme de învățământ militar corespunzătoare gradului și funcției.” Acest articol trebuie extins către toate instituțiile militare, nu doar MApN. Modelul american impune aceleași principii – pregătire riguroasă, selecție pe merit, promovare pe competență.
Ce trebuie făcut – Reforma respectului
România nu are nevoie de paradă. Are nevoie de respect.
Mai jos, o listă de măsuri minimale care pot începe reforma:
Pentru societate: - Campanie națională: „Respect pentru Apărători”, cu vizibilitate în media, școli, instituții;
- Zile de recunoaștere reală, nu doar defilări, ci onoruri funcționale: reduceri, facilități, recunoaștere oficială;
- Educație civică cu componentă militară în școli – mentorat, leadership, patriotism aplicat.
Pentru stat: - Cod al carierei militare – care să asigure predictibilitate și protecție împotriva abuzurilor legislative;
- interzicerea modificării prin OUG a drepturilor salariale și de pensie pentru militari activi și în rezervă;
- calendar fix pentru actualizarea soldei de grad și de funcție, indexată anual cu rata inflației;
- garanția că sistemul de pensii militare nu poate fi plafonat retroactiv sau legat de Pilonul I civil;
- introducerea unui Consiliu Permanent de Dialog Civil-Militar între MApN și Parlament pentru validarea modificărilor legislative.
- asigurare medicală pentru militar și familie;
- credit garantat de stat fără avans pentru achiziția de locuințe; reactivarea fondului de locuințe ANL pentru personalul militar, în zonele militare strategice;
- program de reconversie profesională post-retragere cu acces prioritar pentru veterani în posturi din administrația publică; parteneriate cu universități pentru admitere separată în programe postuniversitare;
- prioritizarea rezerviștilot la angajarea în administrație publică/funcții civile ale statului;
- rețea de magazine speciale pentru armată, cu prețuri subvenționate – „Rețeaua Armatei”;
- consolidarea Asociației Naționale a Militarilor în Rezervă și Retragere prin acordarea unui rol consultativ permanent în raport cu Guvernul, MApN și Parlament; promovarea imaginii și intereselor militarilor în rezervă/retragere în societate, după modelul American Legion;
- înființarea unui departament național pentru militari în rezervă ca organism guvernamental autonom, dedicat exclusiv sprijinului administrativ, medical și juridic pentru veterani; coordonării programelor sociale și de reintegrare profesională; parteneriatului cu structuri internaționale de tip Veterans Affairs (SUA) sau Office of Veterans’ Affairs (Canada); elaborării de politici publice și bugete destinate militarilor retrași.
România nu poate pretinde respect internațional, câtă vreme nu își respectă propriii apărători. Un stat care lasă militarii fără reprezentare, fără stabilitate, fără voce, este un stat care sabotează însăși ideea de siguranță națională. Iar un politician care aprobă OUG-uri împotriva militarilor, știind că aceștia nu pot protesta, nu e doar un oportunist. Este un pericol pentru democrație. Fără respect față de militari, nu există apărare. Iar fără apărare, nu există stat. Este timpul să tratăm uniforma militară cu demnitatea pe care o presupune. Nu cu frică. Cu recunoștință.
Dacă vrem un sistem de apărare solid, profesionist și funcțional pe termen lung, trebuie să trecem de la lozinci la fapte. Respectul pentru militari se măsoară în politici publice, nu doar în decorații.
Militarii români nu cer privilegii, ci dreptate și demnitate. Haina militară nu este doar o uniformă – este haina simbolică a națiunii. Dacă o tratăm cu indiferență, ne dezbrăcăm singuri de onoare. România are nevoie de o armată nu doar bine dotată, ci respectată și susținută de propriul stat.
Și are nevoie de politicieni care nu doar flutură steagul, ci îl apără – prin fapte, nu vorbe.
În final, o opinie personală, dar cât de cât avizată, în calitate de fost consilier al ministrului apărării naționale – într-un peisaj politic marcat de indiferență și promisiuni neonorate, Gabriel Oprea rămâne, în percepția a zeci de mii de militari activi și în rezervă, singurul lider politic care a tratat Armata cu demnitatea cuvenită, sprijinind concret nu doar personalul MApN, ci întreaga structură de apărare a statului – de la militarii din teatrele de operații până la cei din MAI și SRI – un fapt rar, dar încă amintit cu respect în rândurile camarazilor.
P.s. ROMÂNIA e a românilor! Și, mai ales, a militarilor noștri!
Am onoarea să vă salut, oriunde ați fi, dragi militari români!
Citeste si: Avram Gal, PSD: „Diplomație de hol – parteneriat strategic între două uși”
