Val de căldură, maxime de 38-42°C, disconfort termic accentuat (23-24 iulie)
METEO: CANICULĂ, maxime de 38-42°C și disconfort termic accentuat în acest weekend
- 23 iulie
🟥 COD ROȘU
📍 nordul Banatului și sudul Crișanei
⚠️ Pe parcursul zilei de astăzi, 23 iulie, în zona joasă de relief a județelor Timiș și Arad, temperaturile maxime se vor apropia și local vor depăși maximele absolute ale lunii iulie din zonele respective (cele mai ridicate temperaturi din istoria măsurătorilor anumitor stații) – 39…40°C.
🟧 COD PORTOCALIU
📍 sudul Banatului, nordul Crișanei, cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei și al Transilvaniei
Valul de căldură se va intensifica, astfel încât temperaturile maxime vor atinge frecvent 38-39°C, iar în sud-vestul extrem al Olteniei, 40-41°C. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități, iar minimele termice vor caracteriza nopți tropicale (peste 20°C).
🟨 COD GALBEN
📍 zonele de câmpie și podiș
Vremea va deveni caniculară pe arii extinse în zonele de câmpie și podiș, iar maximele termice se vor situa în jurul a 35-37°C. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) local atingând sau depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
- 24 iulie
🟧 COD PORTOCALIU
📍 sudul și sud-estul țării
Pe parcursul zilei de duminică, 24 iulie, în cea mai mare parte a Olteniei și Munteniei, sudul Moldovei și local în vestul Dobrogei, temperaturile maxime vor atinge frecvent 38-39°C, iar în Lunca Dunării, 40-42°C. Minimele termice nu vor coborî sub 20-23°C, caracterizând nopți tropicale. Disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală (ITU) depășind pragul critic de 80 de unități.
🟨 COD GALBEN
vestul, sud-vestul și estul țării, dealurile sudice
În Banat, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei, zona deluroasă a Olteniei și Munteniei, zona continentală a Dobrogei și în partea central-estică a Moldovei, vremea se va menține caniculară, iar disconfortul termic – accentuat. Temperaturile maxime vor atinge frecvent 35-37°C, iar cele minime local se vor situa în jurul a 20°C, pragul unei nopți tropicale.