Vremea va fi caniculară azi în zonele joase de relief iar disconfortul termic va fi accentuat. Cerul va fi variabil, mai mult senin, iar după-amiaza sunt prognozate ploi în nordul ţării şi la munte. Maximele termice se vor încadra între 28 şi 36 de grade Celsius.
La noapte, vremea va fi instabilă în toată ţara. Se vor înregistra averse torenţiale, descărcări electrice iar vântul va avea intensificări. Cantităţile de apă vor fi însemnate şi izolat va cădea şi grindină. Minimele nocturne se vor încadra între 14 şi 24 de grade Celsius.
De mâine, temperaturile scad la nivelul întregii ţări şi ajung la valori normale pentru finalul lunii iunie. Vineri cerul va fi mai mult noros în sud şi la munte unde sunt posibile averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla cu putere în Moldova şi la munte. Maximele vor fi de 21 de grade în nordul Moldovei şi 31 de grade în Oltenia. Sâmbătă cerul va fi variabil, noros în est, sud-est şi la munte unde va ploua în a doua parte a zilei. Maximele termice vor fi cuprinse între 20 şi 28 de grade, iar minimele între 7 şi 17 grade Celsius.