duminică, ianuarie 12, 2025

Medicamente aruncate în lacul Tarnița. Cine a otrăvit apa?

- Advertisement -spot_img
Must Read
tarnita-medicamente
La data de 23 februarie a.c., polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în zona lacului Tarnița, au fost aruncate diverse tipuri de medicamente.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat faptul că în două locuri diferite a versantului situat între luciul Lacului Tarniţa şi drumu județean 107P au fost aruncate trei tipuri de medicamente.

La faţa locului s-au deplasat şi  lucrători din cadrul Gărzii de Mediu, Apele Române, Compania de Apă, Laboratorul de Calitatea Apei Someş-Tisa, Poliţia Locală Gilău, care au efectuat activităţi specifice.

Totodată, s-a luat legătura cu Direcţia de Sănătate Publică, reprezentanţii acestei instituţii precizând faptul că a fost oprită captarea apei potabile din Lacul Tarniţa, alimentarea cu apă făcându-se în continuare din Lacul Someşu-Cald.

Până la lăsarea întunericului s-a procedat la colectarea a 9 saci de polietilenă cu medicamente, verificările fiind continuate şi în cursul zilei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de infectarea apei, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.

Citeste si: https://www.abcnewsromania.ro/news/turda-intra-in-scenariul-rosu-dupa-ce-rata-incidentei-a-trecut-de-3-la-mie/

Citeste si: https://turdanews.net/articole/actualitate/75270-noi-restrictii-in-municipiul-turda-si-comuna-mihai-viteazu-din-5-martie.html

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -