Ministrul afacerilor interne, Marcel Vela, nu a onorat marţi invitaţia la audieri în Comisia parlamentară de anchetă privind românii care au plecat la cules de sparanghel. Din cauza programului încărcat, conform președintelui comisiei, scrie Agerpres.
Potrivit preşedintelui acestei comisii de anchetă, senatorul PSD Radu Oprea, agenda încărcată a ministrului şi o deplasare în ţară l-au împiedicat pe acesta să vină marţi în Parlament.Radu Oprea a precizat că următoarea invitaţie la audieri pentru ministrul Vela este pentru marţi, 1 septembrie, dată la care va fi chemat şi ministrul transporturilor, Lucian Bode.
“Eu îl rog pe domnul ministru Vela să vină în faţa Comisiei de anchetă, să vină să răspundă întrebărilor deputaţilor şi senatorilor, pentru că aşa este corect. Trebuie să răspundă, cu certitudine, unor întrebări care până astăzi nu au primit răspuns, cum ar fi – de exemplu – de ce în Ordonanţa Militară 7 a apărut articolul 10 care a dat dreptul curselor charter să fie operate pe aeroporturile din ţară? (…) Cred că nu trebuie să fie speriat, nu are de ce să se teamă să vină în faţa Comisiei de anchetă şi să răspundă unor întrebări care frământă opinia publică din România”, a spus Oprea.
De asemenea, marţea viitoare vor fi invitaţi la Comisie reprezentanţi ai ITM Cluj, ai unor firme de transport şi de intermediere a forţei de muncă.
Sursa: http://libertatea.ro