sâmbătă, ianuarie 11, 2025

MApN: Americanii vor extinderea Bazei Ariene de la Câmpia Turzii

- Advertisement -spot_img
Must Read

Specialişti militari români şi americani au discutat, joi şi vineri, despre planurile de extindere ale bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii, în cadrul unei reuniuni la care au participat oficiali şi experţi din cele două state, potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de MApN.

În cadrul reuniunii, oficialii români şi americani au trecut în revistă activităţile desfăşurate de la întâlnirea precedentă a Comitetului Executiv, desfăşurată în luna noiembrie a anului trecut, și au abordat problematici referitoare la exerciţiile bilaterale şi multinaţionale planificate pentru următorii doi ani și la proiectele de infrastructură dezvoltate de partenerul american în cadrul facilităţilor şi zonelor puse la dispoziţia acestuia în baza prevederilor DCA. În acest context, au fost discutate planurile de extindere ale bazelor aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii, prevederile din cadrul unor aranjamente de implementare subsecvente DCA și BMDA și alte aspecte de interes comun în ceea ce privește procesul de implementare a prevederilor celor două tratate bilaterale. De asemenea, au fost prezentate sprijinul și contribuția părții române la dezvoltarea proiectelor de infrastructură și extinderea celor două baze aeriene menționate.

                În acest sens, partea română i-a informat pe partenerii americani despre hotărârile emise de Guvernul României pentru aprobarea fondurilor financiare necesare extinderii și modernizării celor două baze aeriene de la Mihail Kogălniceanu şi Câmpia Turzii, precum și despre demersurile întreprinse în plan interministerial pentru soluționarea unor probleme concrete identificate în cadrul reuniunilor anterioare și care depășesc competența Ministerului Apărării Naționale.

                În  marja reuniunii, partenerii americani au fost informaţi despre faptul că țara noastră se pronunță ferm în favoarea unei suplimentări a prezenței militare a SUA în România, în linie cu poziția exprimată de Președintele României cu prilejul întâlnirii din luna august cu Președintele SUA de la Casa Albă.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -