sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Locuitorii unei comune clujene vor beneficia, în curând, de gaze naturale

- Advertisement -spot_img
Must Read

Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire în vederea executării lucrărilor de extindere a rețelei de gaze naturale în cele patru sate aparținătoare ale comunei Țaga: Sântioana, Sântejude, Sântejude-Vale și Năsal.

             Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj: „Introducerea gazului în comuna Țaga va spori, în mod cert, atractivitatea investițională și turistică a zonei, cunoscută atât pentru salba de lacuri piscicole cât și pentru brânzeturile tradiționale fabricate aici”.

             Proiectul prevede extinderea rețelei de gaze naturale existente în reședința de comună, Țaga, atât înspre est, în satul Năsal, cât și pe direcția nord-vest în localitățile Sântioana, Sântejude și Sântejude-Vale. Noul sistem de distribuție a gazelor naturale se va întinde, astfel, pe o lungime de aproape 37 de km și va cuprinde racorduri la toți consumatorii care și-au exprimat dorința.

             În valoare totală de 21,5 milioane de lei, investiția va fi realizată de Primăria comunei Țaga, atât din fonduri europene cât și cu finanțare de la bugetul local.

             Introducerea gazelor naturale în comuna Țaga va spori considerabil gradul de confort și nivelul de trai al locuitorilor din cele patru sate și va crea, totodată, posibilitatea diversificării activităților comerciale precum și a atragerii de noi investiții.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -