La data de 8 iulie a.c., în baza activităților investigativ-operative, polițiștii din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Turda au depistat, în flagrant, doi bărbați, ambii în vârstă de 43 de ani, din județele Cluj și Alba, după ce au sustras mai multe băuturi alcoolice dintr-un depozit situat în comuna Moldovenești.
La furat de … BĂUTURĂ. Au golit un depozit din Moldovenești
În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 02.15, în baza informațiilor de interes operativ, polițiștii i-au depistat pe cei doi bărbați pe un drum din comuna Moldovenești, imediat după ce au sustras o cantitate de băuturi alcoolice, în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
De asemenea, în baza investigațiilor efectuate, polițiștii au constatat că în perioada mai – iunie a.c., în calitate de angajați ai societății comerciale, cei doi ar mai fi sustras diverse componente auto, printre care acumulatori, ulei, dar și băuturi alcoolice, cauzând un prejudiciu total în valoare de aproximative 35.000 de lei.
În continuare de efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.