marți, martie 18, 2025

IPJ Cluj: TOLERANȚĂ 0 FAȚĂ DE ORICE FORMĂ A VIOLENȚEI ÎN FAMILIE

- Advertisement -spot_img
Must Read

Polițiștii clujeni au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat care a încălcat obligațiile ce i-au fost impuse printr-un ordin de protecție.

La data de 1 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Florești au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din Gilău, pentru nerespectarea hotărârii judecătorești și violare de domiciliu.

În fapt, în noaptea de 30.09/01.10.2018, bărbatul a pătruns fără drept în locuința persoanei vătămate, încălcând astfel ordinul de protecție prin care era obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri de aceasta și de cei patru copii minori ai acestora, precum și de domiciliul lor din Gilău.

De asemenea, conform probatoriului administrat, în perioada august-octombrie 2018, bărbatul ar mai fi încălcat obligațiile impuse prin ordin de protecție, intrând fără drept în locuința persoanei vătămate, ori apropiindu-se de domiciliul acesteia.

Cel în cauză este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătorești în formă continuată (patru acte materiale) și violare de domiciliu.

La data de 1 octombrie a.c., bărbatul a fost prezentat magistraților pentru dispunerea altor măsuri preventive, fiind dispusă măsura controlului judiciar pe o perioadă de 40 de zile.

 

***Violenţa în familie este un fenomen social complex, iar poliţia acţionează în acest domeniu pe următoarele paliere: prevenţie, monitorizare şi combatere. Este important ca astfel de fapte să fie sesizate poliţiei pentru a putea fi luate măsuri faţă de agresor şi pentru a ajuta victima să iasă dintr-o relaţie de tip abuziv.

 

Ce poţi face dacă eşti victima violenţei domestice?

 

  • Să-ţi faci un plan de siguranţă care să conţină persoanele cu care poţi discuta despre abuz, care îţi pot oferi un refugiu în caz de nevoie, care te pot consilia şi sprijini, care pot să depună mărturie în cazul în care se ajunge la proces şi cărora le poţi da spre păstrare documentele tale importante, bani etc, numerele de telefon la care poţi apela la nevoie, lista cu obiectele de care ai nevoie în cazul în care trebuie să pleci;

 

  • Să te prezinţi la medicul legist pentru constatarea leziunilor produse prin agresare şi obţinerea certificatului medico-legal. Încadrarea juridică a faptei se face în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale;

 

  • Să te prezinţi imediat la poliţie pentru a depune plângere;

 

  • Să te adresezi Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Drepturilor Copilului în cazul în care copiii au asistat la violenţe sau au fost victimele violenţelor;

 

  • Să nu îţi retragi plângerea;

 

  • Să soliciţi instanţei de judecată emiterea unui ordin de protecţie care te va apăra de agresor.
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝑺𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂 𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒍𝒆𝒗𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒆...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -