În perioada 5-6 ianuarie a.c., polițiștii clujeni au acționat pe raza întregului județ, cu efective mărite, pentru prevenirea accidentelor rutiere și responsabilizarea participanților la trafic.
În cadrul acțiunilor, au fost constatate numeroase infracțiuni rutiere, față de cei în cauză fiind luate măsuri legale.
Exemple infracțiuni rutiere constatate:
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 07:00, un bărbat, de 32 de ani, din Florești, a fost depistat de către polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, în timp ce conducea autovehiculul pe strada 21 Decembrie 1989, deşi se afla în perioada în care exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
***
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 01:50, un tânăr, de 23 de ani, din Chinteni, a fost depistat de poliţiştii clujeni în timp ce conducea o autoutilitară pe strada Buftea, din Cluj-Napoca, fără a avea dreptul de a conduce a autovehicule pe drumurile publice.
Totodată, polițiștii au stabilit că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, fapte prevăzute de Codul penal.
***
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 13:40, un bărbat, de 50 de ani, din comuna Căpuşu-Mare, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală în timp ce conducea un autovehicul neînmatriculat pe DN1J şi DN1E60, pe raza comunei Gârbău şi a comunei Căpuşu-Mare.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
***
La data de 5 ianuarie a.c., ora 10:00, un bărbat, de 29 de ani, din comuna Mica, sat Sânmărghita, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Biroul Rutier și Secţia 5 Poliţie Rurală Dej, în timp ce conducea un autovehiculul cu număr fals de înmatriculare pe DJ 172 F, pe raza comunei Mica, autoturismul fiind neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat şi punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau de înregistrare, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.
***
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 1:12, un bărbat, de 50 de ani, din comuna Petru Rareș, județul Bistrița Năsăud, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej, Biroul Rutier, în timp ce conducea un autoturism pe strada 1 Mai, din Dej, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0.43 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
***
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 01:40, un bărbat, de 24 de ani, din Bonțida, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Gherla, Compartimentul Rutier, în timp ce conducea autovehiculul pe strada Principală, din localitatea Bonțida, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
***
La data de 5 ianuarie a.c., în jurul orei 23:40, un bărbat, de 45 de ani, din Râșca, a fost depistat de poliţiştii din cadrul Compartimentului Rutier Huedin în timp ce conducea autoturismul pe DJ 103K, pe raza comunei Râșca, dinspre Mănăstireni spre Beliș, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, având o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorului auto i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.
***
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 00:30, polițiștii din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca, Secţia 2 Poliţie, au depistat un bărbat, de 27 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Paris, fără a avea permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de Codul penal.
***
La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 17:50, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Huedin, posturile de poliție Negreni și Mărgău, au depistat un bărbat, de 31 de ani, din Ciucea, în timp ce conducea autovehiculul pe DJ108A, pe raza comunei de domiciliu, deși nu avea permis de conducere, iar autovehiculul era neînmatriculat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul neinmatriculat şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute de Codul penal.