luni, aprilie 21, 2025

Incredibil! Pata Rât arde din nou, deși rampa a fost închisă definitiv!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Miercuri seară, în jurul orei 22, flăcările au cuprins încă o dată gunoaiele de la Pata Rât, care dau pe-afară din groapa de gunoi. Flăcările s-au existins repede pe o suprafață de circa 1500 mp. Pompierii au intervenit în cel mai scurt timp, însă a fost nevoie de patru autospeciale, zece pompieri și patru ore pentru a putea stinge focul.

„Patru autospeciale de stingere încadrate cu 10 pompieri, sprijinite de trei utilaje și patru autocisterne ale operatorilor economici din domeniul colectării deșeurilor, au reușit stingerea  focarelor de incendiu care au cuprins o rampă de colectare a deșeurilor de lângă municipiul Cluj-Napoca
Pompierii au reușit, cu sprijinul personalului de pe locul de muncă, și stingă și de această flăcările care au cuprins rampa de deșeuri, limitând în primă fază extinderea focarelor de incendiu, care au cuprins o suprafață de circa 1500 mp
Eforturile pompierilor au fost de la început direcționate pentru a opri pătrunderea arderii în profunzimea deșeurilor, prin realizarea dispozitivelor de stingere cu tunuri de apă.
De asemenea, personalul de pe locul de muncă a realizat întoarcerea deșeurilor cu utilajele din dotare, ceea ce a permis injectarea din timp apei în masa de deșeuri”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Mergeți la UDAT? Stropitul fetelor în a doua zi de Paște – tradiție păstrată cu sfințenie, în Ardeal

Tradiţia „stropitului” sau „udatului” fetelor de măritat ori a nevestelor este păstrata cu sfinţenie, de sute de ani, în localităţile harghitene...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -