vineri, ianuarie 10, 2025

INCENDIU și la Dej. O familie a fost salvată în ultimul moment. O minoră a ajuns la spital

- Advertisement -spot_img
Must Read

Un incendiu a izbucnit miercuri după-amiază, în jurul orei 15:30, la o casă de locuit situată pe strada Pițigoilor din cartierul dejean Ocna Dej.

La fața locului au intervenit două autospeciale pentru stins incendii din cadrul Detașamentului de Pompieri Dej, două echipaje SMURD, o ambulanță, dar și polițiștii.

Până la sosirea pompierilor, localnicii au reușit să evacueze din casa aflată în flăcări, doi adulți și o minoră în vârstă de aproximativ 15 ani, care suferiseră arsuri și care se pare că dormeau în timpul producerii incendiului.

Echipajele de prim ajutor le-au acordat îngrijiri medicale celor trei, care au suferit diferite arsuri, precum și încă unei femei care a intrat în casă și i-a găsit dormind pe aceștia.

Echipajele SMURD au transportat-o la spital pe minora de 15 ani, care se pare că a suferit arsuri de gradul III la nivelul mâinilor și al picioarelor, dar și un bărbat, care suferit arsuri la nivelul capului. Echipajul SAJ a transportat la spital două femei, care, se pare, sunt cu afecțiuni ușoare.

Potrivit ISU Cluj, imobilul a fost distrus în totalitate de flăcări, iar din cercetările preliminare se pare că focul a pornit de la un scurt-circuit electric.

Sursa: dej24.ro

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Patru mașini s-au făcut praf într-un accident grav, pe centura Vâlcele-Apahida. Doi copii mici au ajuns la spital

❗️Accident cu patru mașini pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un accident de circulație a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida. ISU Cluj...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -