Primăria Municipiului Câmpia Turzii, în parteneriat cu Asociația Slow Food Turda organizează vineri, 4 octombrie 2019, cu începere de la ora 14:00, în Piața Tricolorului, un eveniment cultural-culinar dedicat strângerii de fonduri pentru Ramona Deac, o tânără din oraș care, de la vârsta de 10 ani, suferă de cofoză profundă bilaterală, o afecțiune care o pune în imposibilitatea de a auzi.
Pentru ca Ramona să poată auzi vocea propriului ei copil are nevoie de un implant cohlear, a căror costuri sunt în cuantum de 35.000 de euro. La vârsta de 10 ani, în urma unei forme grave de meningoencefalită, Ramona a rămas cu cofoza bilaterală profundă, practic fără auz.
A încercat diferite și numeroase tratamente, proteze auditive însă nimic nu a ajutat-o. În anul 2011 a suferit în țară o intervenție chirurgicală, însă fără rezultat. În urma intervenției chirurgicale a rămas cu dureri de cap foarte mari. Ultima șansă a Ramonei este o operație de implant cohlear, la o clinică din Austria, unde i s-a confirmat din partea unui doctor ORL-ist că este un candidat bun pentru o astfel de intervenție, costul operației ridicându-se la 35.000 de euro, sumă pe care nu și-o permite la ora actuală.
Ramona Deac a declarat: “Îmi doresc foarte mult să fiu mai bine, pentru el, Victor, băiețelul nostru de 1 an, să îi pot răspunde la întrebări, să îi pot auzi cum gănguritul și râsetul. Operația asta e ultima mea șansa de a auzi.”
Astfel, povestea tinerei din Câmpia Turzii a determinat Asociația Slow Food Turda să organizeze, în parteneriat cu administrația locală un eveniment cultural-culinar, cu muzică, joc, voie bună și mâncăruri alese.
Pe lângă bucatele gustoase care vor fi gătite de voluntarii Asociației Slow Food și bucătari celebri din zonă, cetățenii care vor participa se vor bucura de un spectacol folcloric de excepție, pus în scenă de artiști reputați de muzică populară din Transilvania, iar toate sumele strânse vor fi donate de către Asociația Slow Food Ramonei Deac pentru efectuarea operației.
Pentru cetățenii care nu pot participa la eveniment, dar vor să ajute această tînără mămică conturile în care pot fi donați bani pentru operația Ramonei sunt:
RO14 BTRL 0510 1201 E701 60XX Lei
RO56 BTRL EURC RT00 E701 6001 Euro
Vă așteptăm la evenimentul nostru, să fim împreună pentru Ramona, pentru a demonstra că suntem o comunitate unită pentru o cauză nobilă!
Direcția Relații cu Comunitatea