În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii clujeni împreună cu jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.
La aceste activităţi au participat peste 430 de efective.
În cadrul acţiunilor a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19.
Astfel, au fost verificate aproximativ 80 de societăți comerciale, 219 locaţii și obiective de interes, peste 250 de mijloace de transport persoane, fiind legitimate totodata aproximativ 1640 de persoane.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 22.500 de lei, majoritatea dintre acestea pentru nerespectarea măsurilor individuale de protecție.
Facem precizarea că evenimentele private (nunți, botezuri, mese festive s.a.m.d.) sunt intezise.
Recomandăm tuturor cetăţenilor să păstreze distanțarea fizică, să poarte masca de protecție şi să nu se expună la riscuri!
EVENIMENT PRIVAT IDENTIFICAT
La data de 31 ianuarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați cu privire la faptul că dintr-un imobil situat în localitatea Căianu-Vamă se tulbură ordinea și liniștea publică.
Echipaje de poliție și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj s-au deplasat cu celeritate la fața locului, la imobilul respectiv fiind identificat un eveniment privat la care ar fi participat 7 persoane.
Urmare aspectelor constatate au fost aplicate 4sancțiuni contravenționale, conform Legii 55/2020.