La invitaţia deputatului PSD, Natalia Intotero, europarlamentarul german Guido Reil a ajuns în România.
„Guido Reil, europarlamentarul german care în urmă cu două luni critica România în discursul său din Parlamentul European, s-a declarat impresionat după vizita din județul Hunedoara.
În perioada următoare, după ce vizitează și Bucureștiul, acesta a spus că își va manifesta direct și public părerea despre țara noastră. Până atunci, împărtășesc cu voi câteva idei principale și impresii din vizita europarlamentarului german în județul Hunedoara:
A mâncat ciorbă de burtă, sarmale și virșli de Hunedoara de la mama lor. A băut și țuică. Da, i-au plăcut.
Are un respect profund pentru modul în care marcăm Ziua Națională a României și ne respectăm tradițiile și religia creștin-ortodoxă. Totodată, apreciază faptul că Partidul Social Democrat din România ține în continuare la aceste valori, spre deosebire de social-democrații din alte state.
A înțeles acum cât de ospitalieri și primitori sunt românii și i-a plăcut că suntem oameni direcți. Ne-a mulțumit cu fiecare ocazie pentru asta.
Biserica de la Țebea a fost prima biserică creștin-ortodoxă românească în care a intrat și a fost fascinat de picturile religioase din interior.
Apreciază în mod deosebit proiectele sociale și educaționale ale Episcopiei Devei și Hunedoarei, precum grădinița inaugurată anul acesta în Deva. A spus că nu a văzut așa o grădiniță în nicio altă țară.
Consideră că potențialul turistic din județul Hunedoara este enorm și i-a plăcut foarte mult stațiunea Straja”, a scris deputata PSD pe pagina de Facebook.