sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Emil Boc: Clujul va avea METROU! Și nu unul tradițional ca la București, ci un metrou al viitorului

- Advertisement -spot_img
Must Read

Emil Boc a declarat, joi, la şedinţa Consiliului Local Cluj-Napoca, că metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va avea baterii electrice.

Primarul Clujului, Emil Boc, a anunţat că municipalitatea se află în procedură pentru a transmite la SEAP validarea licitaţiei privind studiul de prefezabilitate la viitorul metrou din Cluj-Napoca, document care va stabili costurile investiţiei şi traseul.

„Suntem în procedură pentru a transmite pe SEAP, instituţia naţională care se ocupă de licitaţii, validarea licitaţiei pentru studiul de prefezabilitate, asta înseamnă că după validare, se vor depune oferte privind acest studiu pentru metrou. Orice investiţie publică peste 75 de milioane de euro presupune două etape, studiu de prefezabilitate, urmat de cel de fezabilitate. Am angajat un consultant care ne-a ajutat la redactarea caietului de sarcini, echipa tehnică a făcut o vizită la Bucureşti pentru a vedea situaţia metroului de acolo, iar ceea ce noi propunem ţine cont de evoluţia viitoare a tehnologiei, şi nu pe situaţia existentă a metroului din Bucureşti, deoarece metroul viitorului nu va avea captatoare de curent cum are azi, ci va fi cu baterii electrice”, a spus Boc.

Potrivit acestuia, tehnologia va ajuta autorităţile locale să reducă din costurile unui astfel de proiect, iar tunelul nu va mai fi atât de mare precum în cazul tunelurilor actuale de metrou.

„Studiul de prefezabilitate va stabili traseul, costurile, schema de finanţare şi contribuţia celorlalte entităţi de pe raza administrativ teritorială, Floreşti şi Cluj-Napoca. Avem banii necesari pentru acest studiu de prefezabilitate în acest an, schema de finanţare fiind multianuală”, a mai spus primarul Clujului.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -