Echipa SDC-UTCN a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a obținut locul I la “Seismic Design Competition 2022” din Salt Lake City (SUA). Prim-ministrul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de felicitare

0
294

Echipa SDC-UTCN a Universității Tehnice din Cluj-Napoca a obținut locul întâi la cea de a XIX-a ediție a concursului internațional de inginerie seismică “2022 Undergraduate Seismic Design Competition”, care s-a desfășurat în Salt Lake City (Utah – SUA), în perioada 27 iunie 2022 – 1 iulie 2022. “Seismic Design Competition” este un concurs de inginerie seismică, organizat anual în Statele Unite ale Americii, în cadrul conferinței naționale americane de inginerie seismică a “Earthquake Engineering Research Institute – EERI”, anunță Universitatea. Conferința – care reunește specialiști din domeniul ingineriei seismice și din domenii conexe acesteia – încurajează studenții din lumea întreagă ce studiază ingineria civilă, să se implice într-un mod activ în abordarea științifică a conformării seismice.

„Felicitări Universității Tehnice din Cluj-Napoca și echipei SDC pentru primul loc obținut la 19th Annual Undergraduate Seismic Design Competitition/Salt Lake City/SUA!”

Felicit, de asemenea, Universitatea Tehnică de Construcții București, pentru locul 3 obținut la această competiție de prestigiu.

Reușitele tinerilor studenți ai Universității Tehnice din Cluj-Napoca și ai Universității Tehnice de Construcții București dovedesc încă o dată că perseverența, munca și pasiunea reprezintă calea sigură spre performanță.

Faptul că două echipe românești au urcat pe podiumul competiției din domeniul ingineriei seismice dovedește că învățământul superior tehnic are asigurat un viitor de succes.

Îi felicit din toată inima pe studenți, pe profesorii și coordonatorii lor pentru aceste reușite extraordinare!Mult succes mai departe! Suntem mândri de voi!”, a transmis premierul Nicolae Ciucă.

Echipa UTCN – SDC 2022
Madalin Cazacu
Tudor Lomicovschi
Andreea Manea
Daniel Giurgiu
Bianca Gliga
Muresan Andrei
Sabina Nitulescu
Ioana Popescu
Irina Stoian
Attila Szász
Larisa Popa

Indrumatori:
Bianca Marton
Ovidiu Prodan
Paul Mihai Moldovan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.