În urma unei analize detaliate a informațiilor furnizate de multiple instituții, printre care și World Bank, World Energy Outlook, Global Water Intelligence, International Transport Forum, Asian Development Bank, reiese faptul că până in anul 2050, ne așteptăm la o disponibilitate de capital în valoare de minim $130 trilioane de dolari, pentru a implementa proiectul mondial NET ZERO 2050.
Despre noul val de capital al Atlantic Partners. Interviu cu omul de afaceri american Onisim Dorneanu
Primul pas a fost inițiat în anul 2021, când la nivel mondial au fost aprobate și implementate proiecte de finanțare în toate regiunile lumii. La nivelul Uniunii Europeane, proiectul de redresare numit #NextGenerationEU furnizează un aflux de capital în valoare de 806.9 miliarde de euro. Statele Unite prin adoptarea Bipartisan Infrastructure Law a aprobat un aflux de capital in valoare de $1.2 trillioane de dolari. Proiectele prevăd utilizarea acestor fonduri până în anul 2026.
Domnule Dorneanu, care este industria spre care își îndreaptă atenția fondurile internaționale în România ?
Tendinta noilor fonduri active pe piețele de capital din America, Țările Uniunii Europene și Marea Britanie, este să își diversifice portofoliile, investind în corporații ce dețin proiecte care generează independența națională în diferite sectoare, pregătite să satisfacă necesitățile pietei la nivelul Uniuni Europene. Unul dintre sectoarele cu interes este sectorul de Productie.
De exemplu : INTEL anunță constructia unei fabrici de productie în EU în valoare de 20 miliarde de euro, pentru a satisfice necesitatile pietei din Franta, Germania și Italia; menționez că în raportului emis la 31. Decembrie 2021, asociația producătorilor de semiconductori industriali, afirma că la nivel global, industria semiconductorilor preconizeaza vânzări de $600 miliarde de dolari, în 2022.
Ce urmărește să găsească, de exemplu, investitorul Dorneanu în companiile românești pentru a le pune la dispoziție capitalul dumneavoastră?
În România, fondurile se vor concentra pe firme cu active tangibile, semnificative, respectiv proiecte de investiții cu impact direct asupra schimbărilor de mediu, si unități de producție care sunt sau pot să devină foarte ușor independente energetic. Managerii companiilor care reușesc să adopte cu ușurință strategia “Fast and First” vor continua să furnizeze marjele de profit atractive pentru fondul nostru, dar și pentru fondurile de investiții internaționale.
Din perspectiva expertului Dorneanu, ce este nevoie să găsim în firmele românești?
Strategia de optimizare eficientă a noului capital în corporații, reprezintă un magnet important pentru fondurile de investiții internaționale care urmăresc pe lângă modelele tradiționale de administrare a capitalului într-o corporatie, și implementarea de noi strategii, ca de exemplu:
-Stabilirea unei scheme elaborate și realiste a ROIC;
De exemplu : O companie de procesare a produselor alimentare care analizează deshiderea unei noi fabrici de producție și reușește să includă în algoritmul de rentabilitate și un calcul al emisiilor de carbon generate, cu distanța dintre furnizorii si centrele de distributie, generează un avantaj semnificativ față de un competitor care a omis aceste aspecte.
-Proiectele ecologice ca parte a strategiei de dezvoltare;
De exemplu: în comunicatul de presa din 11 Februarie 2021, Shell anunța că reduce numărul de rafinării detinute la jumătate si redirecționează fondurile necesare în modernizarea acestora și în achiziția de proiecte de producere a energiei verzi. Astfel de strategii trezesc interesul fondurilor, deoarece prezintă viziunea echipei de management.
-Patrimoniu de experti tehnici si experimentați;
De exemplu: o Companie de IT care dorește să liciteze pentru un proiect de infrastructură de transmitere a datelor, trebuie să dețină un patrimoniu de experți ce poate să pună la dispozitia proiectului, abilități multidisciplinare pentru administrarea de contracte în relație cu noile tendinte ale pietei.
-Strategii elaborate pentru crearea portofoliilor de proiecte:
De exemplu: Un furnizor de energie electrică este interesat să pună la dispoziția subcontractorilor posibilitatea de a licita pentru un portofoliu de proiecte, deoarece le permite implementarea unor strategii de dezvoltare pe termen lung și construirea unei experiente specifice pentru anumite segmente ale proiectelor, care au ca rezultat eficiența si rapiditatea în finalizarea proiectului. Orice companie care demonstrează această abilitate devine un potențial proiect pentru orice fond de investiție.