Ministrul Florin Barbu:  „Au scăzut preţurile la alimente chiar ṣi cu 30-50%”! Spuneţi-ne dacă e aṣa!

0
286

„AU SCĂZUT PREȚURILE LA ALIMENTE CHIAR ȘI CU 30- 50%”, anunţă pe pagina de Facebook ministrul Agriculturii, Florin Barbu, postarea fiind preluată imediat ṣi de premierul Marcel Ciolacu.

„ACEASTĂ MĂSURĂ A PSD REDUCE INFLAȚIA ȘI ESTE UN AJUTOR PENTRU ROMÂNII CU VENITURI MICI ȘI MEDII”, mai scrie ministrul.

„Este 1 august și prețurile la 14 alimente care fac parte din coșul de cumpărături de bază, au scăzut chiar până la 50%, așa cum ne-am asumat!

Măsura PSD se dovedește viabilă din punct de vedere economic, iar criticii care acuzau intervenția statului în economie și, timp de o lună, au desființat-o fără nicio bază, văd astăzi că au greșit!

Conform INS, inflația pe luna iunie a fost de 10,3%, deci scăderea prețurilor la alimentele de bază înseamnă o creștere reală a puterii de cumpărare a românilor!

Această măsură utilă va contribui și la reducerea inflației a cărei creștere a fost influențată de prețurile la energie și alimente!

Le mulțumesc tuturor pentru susținere, le mulțumesc reprezentanților lanțurilor de supermarket-uri și procesatorilor alături de care am lucrat la acest proiect, care astăzi a devenit o promisiune onorată a PSD și un sprijin real pentru români!”, a încheiat Barbu.

Spuneţi-ne dacă aţi remarcat această scădere de preţuri ṣi la ce produse.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.