Deputatul Pavel Popescu: „Exmatricularea ca sancțiune pentru violența școlară – reintrodusă în Legea educației! O victorie legislativă la care mă bucur că am participat”

0
112

„Exmatricularea ca sancțiune pentru violența școlară – reintrodusă în Legea educației!

O victorie legislativă la care mă bucur că am participat. Cazurile extreme de violență școlară, precum cele relevate de presă în ultimele săptămâni, trebuie prevenite și sancționate ca atare. Este inacceptabil ca noi, parlamentarii, să asistăm pasiv la incidentele în care profesori sunt amenințați cu cuțitul de elevi la clasă, iar profesoarele sunt batjocorite de elevi care mimează acte sexuale în timp ce acestea încearcă să predea.

Sunt conștient de faptul că aceste probleme nu pot fi rezolvate printr-o soluție universală, iar părinții trebuie să-și asume un rol mai accentuat în furnizarea bunei educații a copiilor în primii ani de viață. Este falimentar să ne bazăm pe faptul că Ministerul Educației poate ameliora toate situațiile izvorâte din lipsa celor șapte ani de acasă. O educație de calitate presupune un parteneriat onest între toți actorii implicați în sistemul de învățământ și toate entitățile cu atribuții în domeniu. Mă număr printre cei care cred că buna educație se poate obține doar dacă elevii, părinții, profesorii, inspectoratele școlare, comunitatea locală și da, inclusiv cultele religioase își dau mâna pentru a promova o educație de calitate pentru fiecare copil.

Totuși, avem nevoie de un cadru legislativ flexibil, dar ferm, care să permită autorităților să ia măsurile necesare pentru a sancționa aceste derapaje atunci când prevenția nu mai constituie o soluție. O Românie Educată nu poate fi împlinită dacă autoritatea școlii și a cadrelor didactice este diluată prin legi caracterizate prin superficialitate și ambiguitate.

De aceea, am formulat și susținut un amendament pentru ca exmatricularea să fie reintrodusă ca sancțiune în învățământul preuniversitar. Mă bucur că parlamentarii din Comisia pentru învățământ din Camera Deputaților, alături de Ministerul Educației au aderat la acest demers și au tratat cu simț de răspundere soluția propusă de mine, adoptând amendamentul într-o formă care a facilitat consens politic. E timpul ca profesorii să primească respectul cuvenit, iar autoritatea, disciplina și rigoarea să redevină valori prezente în interiorul sistemului de educație.

Foto:Facebook/Pavel Popescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.