Peste o mie de oameni au protestat luni, pe treptele sediului Curţii de Apel Bucureşti (CAB), unde au intonat cântece patriotice și au scandat „Suveranitate” sau „Iohannis, nu uita, asta nu e țara ta!”. Protestul a avut loc în timp ce instanța judeca contestația lui Călin Georgescu la decizia CCR prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale. Curtea a anulat pronunțarea în acest caz până la soluționarea cererii de recuzare a judecătoarei Cristina Ardelean, după ce avocații lui Georgescu au cerut din nou recuzarea magistratului, pe motiv că a intra pe fondul speței, fără a soluționa excepțiile, scrie hotnews.ro
Un complet de la Curtea de Apel Bucureşti a respins marţi, ca neîntemeiate, cererile avocaţilor lui Călin Georgescu de recuzare a judecătoarei care se ocupă de procesul în care acesta contestă anularea alegerilor prezidenţiale.
Curtea de Apel Bucureşti a amânat pronunţarea, în temeiul art. 49 alin. 2 CPC, la 31 decembrie 2024, potrivit portal.just.ro.
Potrivit art. 49 alin. (2) din Codul de procedură civilă, formularea unei cereri de recuzare, înainte sau după începerea oricăror dezbateri, nu împiedică efectuarea actelor de procedură în continuarea judecăţii, nici dezbaterea în fond a procesului, ci doar pronunţarea hotărârii, până la soluţionarea cererii de recuzare.
Călin Georgescu a luat cuvântul în ședință și i-a spus judecătoarei care soluționează cererea împotriva deciziei de anulare a alegerilor că „este un simplu cetățean” care a participat la alegeri și că nu a vrut să cheltuiască niciun ban pentru scrutinul prezidențial.
„Nu a câștigat TikTok, ci narativul meu”, a spus Georgescu, potrivit G4media.
„Acum 35 de ani peste 1000 de tineri au murit pentru alegeri libere. Vă rog să vă amintesc judecata celui mai înțelept, împăratul Solomon: Două femei și un bebeluș… Solomon a zis copilul să fie omorât. Și una dintre femei a sărit ca o leoaică (…) Fiți dumneavoastră leoaica care apără poporul român!”, i-a mai spus Georgescu judecătoarei.
Avocații lui Georgescu au cerut din nou recuzarea judecătoarei Cristina Ardeleanu, pe motiv că a intra pe fondul speței, fără a soluționa excepțiile.
Peste 1.000 de oameni s-au strâns pe treptele și în jurul Curții de Apel București la procesul în care Călin Georgescu contestă anularea alegerilor prezidențiale.
„Nu vă fie frică, poporul se ridică!” și „Georgescu președinte!” strigă protestatarii.
Unii dintre protestatari au intrat și în Curtea de Apel București.
Procesul a început după ora 14.00, iar la acesta a participat și Călin Georgescu.