Peste 125.000 de persoane, adică aproape 40% din populaţia municipiului Cluj-Napoca, s-au vaccinat deja împotriva COVID-19. Rata de infectare a ajuns la 4,51 la mie.
Primarul Emil Boc a precizat, la şedinţa de astăzi a Consoliului local, că 125.000 de oameni din Cluj-Napoca s-au vaccinat până marţi, 20 aprilie, din cei 324.576 de locuitori existenţi. Asta înseamnă un procent de 38,5% din populaţie.
„Clujul e pe primul loc în România la vaccinare. Am depăşit 30% din populaţia vaccinată. 214.000 de persoane au fost vaccinate în judeţ. Dintre acestea 125.000 sunt din municipiul Cluj-Napoca. Acest lucru arată încă o dată modul în care clujenii au reuşit şi reuşesc să ţină pasul vremurilor şi să facă ceea ce treubuie”, a precizat primarul Emil Boc.
Primarul a mai susţinut că de săptămâna viitoare, alte 5 centre de vaccinare se vor înfiinţa şi un centrul „drive through”, unde se vor face vaccinări din maşină. Rata de incidenţă – 4,51 la mie „Avem o rată de incidenţă de 4,51 la mie, înregistrându-se o scădere constantă de peste 10 zile. Asta arată că la Cluj oamenii sunt responsabili şi cu ajutorul sistemului medical şi al cetăţenilor plus al administraţiei locale şi judeţene, o apucăm încet dar sigur pe o traiectorie bună”, a mai precizat primarul.
El a arătat că la Cluj-Napoca s-a reuşit scăderea ratei de infectare fără a fi nevoie de carantinare. În final, primarul a subliniat că „economia se va deschide, evenimentele se vor deschide dacă va exista vaccinare”.