marți, ianuarie 14, 2025

CJ Cluj – LEGEA PENTRU TERENUL NOULUI SPITAL PEDIATRIC DIN CLUJ, ADOPTATĂ ÎN TIMP RECORD

- Advertisement -spot_img
Must Read

În 8 aprilie 2020, Senatul României a adoptat în regim de urgență proiectul de Lege necesar pentru obținerea de către Județul Cluj a terenului destinat Noului Spital Pediatric Monobloc din Cluj.

Procedura legislativă a fost demarată cu trei săptămâni în urmă, în acest timp extrem de scurt făcându-se toate demersurile necesare urgentării obținerii avizelor necesare.

Împreună cu parlamentarii PNL de Cluj, am reușit să promovăm cu succes în Senat acest proiect de lege.

 

Ce urmează:

Proiectul de lege va fi transmis, astăzi, Camerei Deputaților pentru votul final.

La fel ca la Senat, și în cazul Camerei Deputaților vom proceda în aceeași manieră și vom urgenta toate procedurile astfel încât în decursul a câtorva săptămâni, proiectul de lege să fie adoptat de către deputați și trimis la promulgare Președintelui Țării, pentru a deveni Lege.

Consiliul Județean Cluj va demara studiile de fezabilitate și proiectul tehnic necesare Noului Spital Pediatric Monobloc.

În privința finanțării construcției spitalului, Consiliul Județean s-a adresat deja Ministerului Fondurilor Europene și a solicitat ca fondurile necesare să fie asigurate din bugetul Uniunii Europene.

La Cluj se va construi cel mai modern Spital Pediatric Monobloc din România.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

No, așa ceva! România declarată cea mai bună destinație de iarnă a Europei, de către National Geographic

No, așa ceva! România e prima într-un top al celor mai bune „7 destinații de iarnă în Europa pentru...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -