Mai mulți localnici din localitatea Săndulești, jud. Cluj, sunt nemulțumiți că, de ani de zile, drumul județean DJ103G ce face legătura între Turda-Săndulesti si Rezervația Naturală Cheile Turzii, este plin de gropi , șanțuri și arată ca după bombardamente, din cauza aluviunilor, torentelor și consecințelor ploilor.
Circulația cu mașina, spre această frumoasă Arie protejată a Cheilor Turzii este o adevărată aventură, creând numeroase neplăceri turiștilor cât și locuitorilor datorită și prafului ce se ridică din pricina traficului auto prin Săndulesti.
Anual, administratorul drumului efectuează lucrări de întreținere fără rezultate, prin finanțare de la Consiliul Judetean Cluj, cheltuindu-se banul public fără a avea rezultatul scontat.
Sătui să-și mai distrugă mașinile, utilajele agricole, localnicii nu mai vor să se mulțumească doar cu promisiuni și vor alege să protezeze pentru că autoritățile de la conducerea județului Cluj nu caută soluții și lansează doar promisiuni.
Localnicii din zonă vor alege să iasă în stradă să își manifeste nemulțumirea. Oamenii spun că au ajuns la capătul răbdării din cauza prafului, a drumului plin de șanțuri și gropi, deși Consiliul Judeţean Cluj tot promite rezolvarea situaţiei. După fiecare ploaie, din cauza drumului s-au înregistrat întârzieri și la intervențiile ambulanței.