Cu calm și tenacitate, dar și cu un bogat bagaj de cunoștințe și o perfectă cunoaștere a țării, Teodor Ciopală, un pesionar din București, se află la numai un pas de Marele Premiu „Câștigă România!”. După ce a străbătut fiecare judeţ al României şi a câştigat nouă ediţii și 24.600 de lei, exact suma totală obținută de Marius Hoară, câștigătorul primului sezon, Teodor Ciopală a demonstrate că este, până acum, cel mai pregătit concurent din sezonul 8 al concursului de cultura generala difuzat de TVR 2, “Câştigă România!”. În această seară, luni, 19 aprilie, de la ora 20:00, concurentul speră că va fi învingător și în cea de-a zecea ediţie şi va lua Marele Premiu „Câştigă România!”, o maşină marcă românească.
Teodor Ciopală este din București, tată și bunic, a terminat Academia de Studii Economice și a profesat o viață întreagă ca economist. În timpul concursului a dovedit o stăpânire de sine demnă de admirat, în ciuda oboselii și a stresului din concurs. „N-ar fi multe de povestit despre mine”, spune el cu modestie. „Am dus o existență banală de funcționar bancar (37 de ani lucrați în aceeași bancă). Bruma de cunoștințe acumulate depre Romania se datorează faptului că am vizitat, în interes de serviciu, toate județele tării. De asemenea, am prins în liceu profesori de modă veche (noi spuneam că sunt răi), care nu făceau rabat la calitatea actului educațional, adică nu ezitau să ne mai lase și corigenți”, adaugă concurentul. Printre pasiunile sale se numără muzica bună, de la cea lăutărească pănă la cea cultă din sec. al XIX –lea și cititul și mărturisește că îl enervează explozia de neologisme fără rost care sufocă limba romană.
În această seară, în marea finală „Câştiga România!”, emoțiile vor atinge cote maxime, mai ales că Teodor Ciopală va întâlni alţi doi concurenţi extrem de bine pregătiți. Ei sunt Emil Bănescu – 52 ani, bucureștean, ofițer rezervist din Sistemul Național de Apărare, pasionat de călătorii și lectură și Ionuț Mateș – 21 ani, din localitatea Grădinari, jud. Caraș-Severin, student la Relații internaționale și studii europene la „Universtitatea de Vest Timișoara”. Va fi TEODOR CIOPALĂ al cincilea decar „Câştigă România!”? Răspunsul îl vom afla în această seară, de la ora 20.00, la TVR 2.
Citeste si: Abcnewstransilvania.ro
- Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver
- METEO: Abia acum vine iarna adevărată. Clujul se află sub Cod Galben de viscol și ninsori
- Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet
- Zbor nou pe ruta Cluj-Napoca – Castellon, din această vară
- Trump a anunțat că pregătește o întâlnire cu Putin pentru a discuta ÎNCETAREA războiului din Ucraina