marți, martie 18, 2025

Cartea revine în punctul zero al Clujului – Târgul de Carte Gaudeamus a început!

- Advertisement -spot_img
Must Read

Piața Unirii, kilometrul zero al orașului, este din nou gazda Târgului Gaudeamus, cel mai longeviv eveniment expoziţional dedicat cărţii din Transilvania.

Târgul Gaudeamus Cluj-Napoca e deschis publicului până duminică, 22 aprilie și include peste 70 expozanți.

Am avut plăcerea de a participa la deschiderea celei de a 19-a ediții a Târgului alături de doamna Irina Petraș, președinte al Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România și prof. Aurel Codoban, președinte de onoare al Târgului Gaudeamus.

În mesajul transmis cu prilejul deschiderii evenimentului, am subliniat rolul Cărții ca principal instrument de consolidare a democratiei. Democrația înseamnă libertate, cetățeni deschiși, cu acces la informație, la artă, la cultură, la tot ceea ce reprezintă spirit deschis și încurajarea Gândirii Libere. Astfel, dacă vrem să avem în continuare democrație, să iubim cartea și cultura!


Primăria Cluj-Napoca va continua să sprijine astfel de proiecte culturale de impact pentru comunitate

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥

𝐒𝐩𝐢𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐂𝐥𝐢𝐧𝐢𝐜 𝐝𝐞 𝐔𝐫𝐠𝐞𝐧𝐭𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐂𝐨𝐩𝐢𝐢 𝐂𝐥𝐮𝐣-𝐍𝐚𝐩𝐨𝐜𝐚 𝐭𝐫𝐞𝐜𝐞 𝐥𝐚 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐧𝐢𝐯𝐞𝐥𝑺𝒆 𝒊𝒏𝒇𝒊𝒊𝒏𝒕𝒆𝒂𝒛𝒂 𝑪𝒆𝒏𝒕𝒓𝒖𝒍 𝒅𝒆 𝒑𝒓𝒆𝒍𝒆𝒗𝒂𝒓𝒆 𝒅𝒆 𝒐𝒓𝒈𝒂𝒏𝒆...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -