sâmbătă, ianuarie 11, 2025

Breaking: Acord între MAI și Patriarhie. Cum se va lua lumina de Paște?

- Advertisement -spot_img
Must Read

Ministrul MAI, Marcel Vela, a anuntat, marti seara, ca in urma unui acord dintre MAI si BOR au fost stabilite urmatoarele :

pâinea binecuvântată (prescuri) va fi distribuită credincioșilor în zilele de vineri și sâmbătă, în intervalul 07.00-17.00, în toate parohiile.  În Declarația pe propria răspundere, la Locul deplasării, credinciosul va face precizarea Pentru ridicarea Sfintelor Paști de la Biserica (numele lăcașului de cult) din zona de rezidență a persoanei respective

distribuirea Sfintei lumini adusă de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor și de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară începând cu ora 20.00. Angajatii si voluntarii parohiilor vor avea o banderola alba pe brat.

Credinciosii vor putea iesi langa casa, in afara curtii sau a imobilului in care locuiesc, pastrand restrictia de grup de maxim 3 persoane.

În noaptea de Înviere este permisă circulația tuturor preoților care distribuie Sfânta Lumină la casele credincioșilor, cât și a voluntarilor, care vor avea asupra lor Cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecție.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Un alt accident grav a avut loc vineri pe centura Vâlcele-Apahida. O șoferiță de 20 de ani a intrat în parapet

❗️Nou accident azi pe centura Vâlcele-Apahida❗️Un nou accident a avut loc azi pe centura Vâlcele-Apahida, în care o femeie...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -