Astăzi, peste 3 milioane de preșcolari și elevi încep un nou an școlar. În multe cazuri, imaginile festiviste de la diversele serbări ce marchează debutul școlii reprezintă, din păcate, doar expresia zicalei „Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul”. Învățământul a rămas, fie că vrem sau nu să recunoaștem, cenușăreasa sistemului public din România.
Încerc sa-mi păstrez optimismul într-o asemena zi specială pentru copiii noștri, însă cred că suntem datori în egală măsură să facem o radiografie onestă, pentru că nu putem vorbi despre soluții dacă nu punem un diagnostic corect. Miza este prea mare. De parcursul celor care astăzi au intrat în bănci depinde nemijlocit viitorul Românie.
Discutam cu un membru al congresului american, acum ceva timp, despre probleme Romaniei, iar acesta mi-a descris într-o maniera foarte pragmatică, fără menajamente, unde crede că greșim noi: O țară trebuie privită ca o companie de dimensiuni mari. Cel mai important aspect într-o companie, știm cu totii, îl reprezintă resursa umană, angajații. Cine reprezintă capitalul uman într-o tara?…Evident, cetățenii săi. Pentru ca acești „angajați” să dea randament și să ducă întreprinderea spre succes, trebuie sa fie sănătoși (apți de muncă) și instruiți, adică educați.
De aceea vom constata că toate țările dezvoltate au pus accentul cu prioritate pe dezvoltarea celor doua sisteme: sănătatea și învățământul. Asta dacă vrei să ai o țară cu oameni sănătoși și educați.
Oare cine are interesul ca România să rămână pe mai departe o țară „provincială”, preponderent piață de desfacere, în vreme ce românii constituite preponderent sursa de muncă ieftină a Europei în cele mai nedorite sectoare de activitate.
Mulți se întreabă și astăzi cum este posibil ca țări absolut lipsite de bogatii naturale, de resurse minerale, să poată genera atâta bunăstare. Adesea este oferit exemplul Japoniei, un stat insular, stâncos, cu o geografie austeră, dar care pentru decenii a fost cea de-a doua economie a lumii (astăzi fiid pe locul 3). Cum a fost psoibil? Răspunsul este unul singur: Educația. Au ales să facă performanță în domeniul educației și cercetării astfel că au devenit cel mai competitiv hub de inovare și dezvoltare tehnologică.
Cum să ținem noi în echilibru balanța comercială atunci când importăm roboți industriali japonezi și limuzine nemțești, iar la export vedem cum ies din țară vagoanele de cherestea?! Unii exportă inteligență, cunoaștere, iar statele ce băltesc în subdezvoltare își dau pe nimic resursele naturale.
De multe ori, se caută dușmani externi, însă din experiență vă spun că vinovații se gasesc adesea chiar la noi în ogradă. Cine este vinovat pentru incapacitatea de a recunoaște si promova ca atare educația în strategia de dezvoltare a națiunii noastre? În capitalele occidentale se elaborează ghiduri ale meseriilor viitorului. Dependența de tehnologie este critică, iar cum până mai ieri era important să stii o limba străină, astăzi devine esențial să știi un limbaj de programare. Am observat că la noi este mare scandal pentru ca s-a decis scoaterea unor unități de învățământ din programul privind acordarea unei mese calde elevilor. Vă dați seama cât de defazați suntem?
Astăzi pregătim generațiile care în viitorul deloc îndepărtat vor lucra aproape exclusiv cu înalte tehnologii. Le punem la dispoziție instrumentele necesare să devină competitivi în această junglă concurențială? Evident, NU. Iar asta trebuie să se schimbe ACUM!