În urmă cu câteva zile în Ziarul Financiar a fost publicată opinia lui Cristian Hoştiuc referitoare la dinamica investiţiilor din statele sud-est europene. Acesta spunea referitor la România: „ca o statistică istorică, din cele 88 de miliarde de euro investiţii străine în 30 de ani, aproape jumătate, mai precis 35 de miliarde de euro, s-au realizat între 2005-2008, în timpul guvernului Tăriceanu.”
În editorialul publicat de Ziarul Financiar, Călin Popescu-Tăriceanu a încercat să redea într-o manieră mai succintă cum s-au realizat acele investiţii, ce demersuri şi eforturi au presupus, care au fost succesele şi chiar eşecurile.
Sperăm ca cei care se află acum la guvernare să își facă timp să arunce un ochi la acest articol. Avem mari îndoieli că actualul prim-ministru şi echipa guvernamentală şi-au stabilit corect priorităţile.
Avram Gal secretarul general ALDE Cluj face precizări referitoare la ex-guvernarea Tăriceanu
Must Read
More Articles Like This
- Advertisement -