Drumul județean 107 T în comuna Măguri-Răcătău este închis
Urmare a căderilor de pietre, DJ 107 T dinspre centrul comunei spre satul Măguri este închis, transmite Prefectura Cluj.
În prezent traficul spre satul Măguri se desfășoară pe ruta ocolitoare DC 111, aceasta fiind semnalizată corespunzător la intersecția dintre cele două drumuri, situată înaintea Primăriei comunei din satul Măguri-Răcătău.
În acest moment Consiliul Județean în calitate de administrator al drumului desfășoară activități specifice în vederea stabilizării versantului și a eliberării părții carosabile.