vineri, decembrie 27, 2024

Aparat RMN de ultimă generație achiziționat de Spitalul Municipal Blaj a fost pus în funcțiune

- Advertisement -spot_img
Must Read

Punerea în funcțiune a aparatului RMN respectă programul anunțat în luna noiembrie 2020 de autorități, care au estimat că la începutul acestei luni aparatul RMN va fi dat în folosință pentru pacienții din zonă.  Astfel, aparatul RMN va efectua investigații de specialitate atât pentru pacienții internați în Spitalul Municipal Blaj, cât și pentru persoanele din Blaj și din zona Târnavelor, care se vor prezenta cu trimitere de la medicul specialist. 

 Primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar, a declarat, cu această ocazie, că obiectivul major al administrației blăjene este ca Spitalul Municipal Blaj să devină cel mai bun spital de acest nivel din România: 

 „După ce am reușit să consolidăm infrastructura rutieră, școlară sau culturală, în ultimii ani ne-am concetrat pe cea medicală. Pe lângă dotarea cu aparatură medicală și construirea unei infrastructuri pe măsură, ducem și o politică de atragere a medicilor specialiști la Spitalul Municipal Blaj. Obiectivul nostru major este ca Spitalul Municipal Blaj să devină cel mai modern spital de grad 4 din România! Vreau să adresez mulțumiri speciale directorului Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea și deputatului Florin Roman, pentru sprijinul acordat în obținerea finanțării achiziționării aparatului RMN! Avem și alte investiții pregătite pentru acest an, contruirea Ambulatorului, renovarea și dotarea completă, la cele mai înalte standarde, a etajului întâi al Spitalului, la fel cum am procedat cu alte secții deja modernizate, precum și construirea Heliportului, care se va realiza, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, până la finalul anului 2021 și care va deservi, în primul rând, sistemul medical blăjean.”

 Prezent la festivitatea de punere în funcțiune a aparatului RMN de la Spitalul Blaj, directorul Direcției de Sănătate Publică Alba, Alexandru Sinea, a subliniat importanța acestui aparat medical pentru locuitorii din întreaga zonă: 

 „Inaugurarea aparatului RMN este rodul unei colaborări eficiente. Felicitările trebuie să meargă către echipa din Blaj, pentru că nu este vorba nici de managementul Spitalului și nici de Primăria Blaj, ci despre o echipă în sine, care, cu eforturi, a reușit să-și îndeplinească tot ceea ce și-a propus de-a lungul timpului. Acest aparat RMN este foarte util populației din zona Târnavelor, pentru că aproximativ 54.000 de persoane vor putea beneficia de serviciile lui, care până acum trebuiau să aștepte destul de mult, în alte unități medicale, pentru a face investigații de acest gen și uneori era prea târziu. Iată că a venit momentul ca și Spitalul Municipal Blaj să ofere acest tip de servicii, după ce a achiziționat și alte tipuri de aparatură medicală, una dintre acestea, angiograful, fiind chiar o premieră pentru județul Alba. Noi vom fi întotdeauna parteneri, atât pentru municipalitate, cât și pentru unitățile medicale, pentru că doar așa vom putea, în această perioadă tulbure, să înregistrăm progrese în ceea ce privește serviciile medicale oferite pacienților, care, la fel ca la Blaj, se află în centrul sistemului medical.”

 Aparatul RMN, de tip Magnetom Amira, 1.5 Tesla, este un echipament medical de ultimă generație, furnizat de Siemens Healthcare SRL. Aparatul RMN a costat 800.000 euro. Din această sumă, 90% a fost suportată de la bugetul Ministerului Sănătății, contribuția de la bugetul local al Municipiului Blaj fiind de 10%. În același timp, din fondurile proprii ale Spitalului Blaj a fost construită clădirea în care funcționează aparatul RMN, costurile acesteia fiind de 100.000 euro, lucrările fiind executate de angajați ai Spitalului Muncipal Blaj și ai Serviciului Public din cadrul Primăriei Blaj.

 Dotarea Spitalului Municipal Blaj cu un aparat RMN va face ca pacienții internați la Spitalul Municipal Blaj, dar și locuitorii din zona Târnavelor, să nu mai fie nevoiți să fie transportați sau să se deplaseze la Alba Iulia pentru investigații RMN, crescând astfel capacitatea de diagnosticare, în vederea unui tratament optim! 

 Demersurile pentru achiziționarea unui aparat RMN de ultimă generație au început în luna iunie 2020, Ministerul Sănătății alocând, după numai o lună, fondurile pentru achiziționarea acestuia. Licitația pentru cumpărarea aparatului RMN a fost finalizată în data de 7 septembrie 2020, iar aparatul a fost livrat în data de 24 noiembrie 2020.Despre Aparatul RMN MAGNETOM Amira

 Conducerea Spitalului Municipal Blaj, prin intermediul managerului Iacob Suciu, ne-a prezentat și o descriere a aparatului RMN MAGNETOM Amira:

 „MAGNETOM Amira, produs de firma Siemens Healthcare, este unul dintre cele mai performante aparate (în opinia noastră este chiar cel mai performant), din clasa aparatelor RMN de 1,5T cu tunel de 60cm. El are 16 canale independente de recepție și 96 canale de intrare, care asigură posibilitatea folosirii bobinelor cu mai multe elemente, ceea ce înseamnă un semnal mai puternic și, prin urmare, achiziții mai scurte (benefice pentru pacienții cu dureri, dar și pentru confortul celorlalți) la o calitate mai bună a imaginii.

 Aparatul are un magnet în tehnologie modernă, fara pierdere de Heliu, ceea ce înseamnă economii importante pentru instituția noastră, elementul de racier, care este Helium-ul, fiind foarte scump.

 Aparatul este dotat cu bobină de cap-gât, bobină de coloană, două bobine de abdomen, bobină de san, bobine dedicate pentru examinări musculoscheletale de genunchi și umăr, dar și cu două bobine flexibile cu număr mare de elemente (18 elemente de bobină), care pot fi folosite pentru examinări de gleznă, încheietură mână și alte examinări).

 Cele două bobine de abdomen permit examinări de abdomen-pelvis, fără a fi necesară repoziționarea pacientului sau a bobinei (cum este cazul când este o singură bobină), ceea ce este iarăși un mare ajutor (confort), atât pentru pacient, cât și pentru personalul medical.

 Ținând cont de faptul ca aproximativ 75% din examinările RMN sunt examinări de cap-gât, coloană și de MSK (musculo-scheletal, adică în special genunchi, umăr), aparatul nostru are incluse aplicații Dot pentru aceste organe care asigură reproductibilitate în examinări (indiferent de operatorul uman) și un flux de lucru rapid, ținând cont că, de exemplu, alinierea la organul ce trebuie scanat se face automat și nu de către operatorul uman.

 De asemenea, protocoalele din aceste aplicații sunt alese în funcție de starea pacientului (de exemplu protocoale cu timp de examinare mai scăzut, datorită condiției pacientului) și de aplicatia clinică  (protocoale standard sau de înaltă rezoluție sau cu corecție de mișcare).

 Aparatul folosește, de asemenea, secvente de achiziție cu zgomot scăzut, care asigură și ele un confort sporit pentru pacient. Aparatul are în componența sa aplicații speciale, inclusiv pentru examinări cardiace, de sân sau neurologice (perfuzie) sau pentru spectroscopie. Nu în ultimul rând, ne-am gandit când am facut achiziția și la un aparat care să asigure un consum de energie cât mai scăzut, iar MAGNETOM Amira este un exemplu în acest sens.

 Merită subliniată și facilitatea de programare (în avans) a pornirii aparatului, care face ca aparatul să fie gata de examinare atunci când începe programul de examinare, ceea ce înseamnă o economie de timp de minimum 20-30 minute (față de cazul în care aparatul era pornit la începutul programului de lucru), iar asta înseamnă, practic, încă un pacient examinat în plus.”

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Accident grav în Mera, comuna Baciu: O persoană încarcerată, intervenție de urgență cu elicopter SMURD

Un accident rutier grav a avut loc vineri, în localitatea Mera, comuna Baciu, județul Cluj. Un autoturism s-a răsturnat...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -