sâmbătă, aprilie 12, 2025

ANM: Săptămâna începe cu ploi, dar revine Canicula

- Advertisement -spot_img
Must Read

Meteorologii anunţă că săptămâna începe cu ploi în nordul ţării, nelipsite în această vară, care ulterior se extind şi în restul ţării. De miercuri, vremea se mai îndreaptă.

„Pentru începutul de săptămână mai avem un sistem frontal care va traversa teritoriul ţării noastre dinspre partea de nord a ţării, luni nordul, centrul, zonele de deal şi munte vor mai fi cu ploi sub formă de aversă însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi chiar căderi de grindină. Marţi, astfel de fenomene le vom regăsi în partea de sud şi de sud-est, în continuare vorbim de instabilitate, aceste fenomene vor apărea în mod deosebit după-amiază şi seara cu caracter local însă temperaturile rămân destul de ridicate chiar dacă în aceste zone, în nord, în centru, se va resimţi o scădere uşoară, în restul teritoriului peste 30 de grade, 33 – 34 în vest, în sud în est”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Alina Şerban, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Veştile sunt mai bune începând de miecuri.

„De miercuri, aria ploilor se va restrânge, se vor menţine în zonele de deal şi munte mai ales seara şi după-amiaza şi temperaturile cam la acelaşi nivel, vreme călduroasă în toată ţara cu temperaturi de peste 30 de grade”, a mai anunţat meteorologul.

În lunile iunie şi iulie, aproape că nu a fost o zi în care să nu plouă în România, iar meteorologii spun că vara aceasta este una atipică pentru toată emisfera nordică fără zile caniculare.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Cursuri GRATUITE pentru viitori beneficiari ai programului Start-Up Nation

𝐂𝐮𝐫𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐭𝐮𝐢𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐯𝐢𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢 𝐚𝐢 𝐒𝐭𝐚𝐫𝐭-𝐔𝐩 𝐍𝐚𝐭𝐢𝐨𝐧!Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) anunță lansarea oficială modulului de...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -