joi, aprilie 24, 2025

Aeronavele Forțelor Aeriene Române și-au încheiat misiunea în Grecia

- Advertisement -spot_img
Must Read

Cele două aeronave militare din dotarea Forțelor Aeriene Române, C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, și C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, care au decolat în data de 25 iulie, cu destinația Atena, pentru a acționa în sprijinul forțelor de intervenție din Grecia, devastată de incendiile manifestate în ultimele zile, și-au încheiat misiunile. 

            Cele două aeronave au aterizat pe Aeroportul Otopeni sâmbătă, 28 iulie, în jurul orei 14.00.

            Aeronava C-27 J Spartan a efectuat, în perioada 24-27 iulie, pe timpul dislocării în Grecia, misiuni de stingere a incendiilor, conform planificării Centrului de coordonare elen, în regiunile Attica și Insula Creta.

            Cele două aeronave militare au fost deservite de un detașament de aproximativ 20 de militari – piloți, personal navigant și personal auxiliar, sub comanda  căpitanului-comandor Florin Ianculescu.

            Armata României a intervenit în sprijinul autorităților de la Atena în gestionarea situațiilor de urgență din zonele afectate de dezastrele naturale, ca urmare a solicitării autorităților elene transmisă prin portalul informațional CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecție civilă al UE.

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Avram Gal, PSD: Armată de defilat, guvernanți de uitat – despre cinismul politicienilor față de Armată

Avram Gal, PSD Cluj, analiză: În fiecare an, la 23 aprilie – Ziua Forțelor Terestre și 29 aprilie –...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -