ACCIDENT GRAV PE CENTURA VÂLCELE-APAHIDA DIN CLUJ. DOUĂ CAMIOANE ȘI UN AUTOTURISM IMPLICATE
Din cercetările polițiștilor a rezultat că în jurul orei 14.30, un ansamblu de vehicule (format din autocamion și remorcă), condus de un cetățean sârb, care se deplasa înspre localitatea Vâlcele, ar fi intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe aceeași direcție, condus de un bărbat în vârstă de 33 de ani, din județul Mureș.
Accident GROAZNIC pe ,,centura lui Boc” între două camioane și un autoturism
În urma impactului, autocamionul ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde ar fi intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule (format din cap tractor și semiremorcă), condus de un bărbat în vârstă de 27 de ani, din Republica Moldova.
Conducătorii autocamioanelor au necesitat îngrijiri de specialitate, fiind transportați la o unitate medicală.
Testările cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative.
VIDEO: https://www.facebook.com/isucj.ro/videos/500618598491439
Update:
Potrivit ISU Cluj, Pompierii de la Detașamentul 1 Cluj-Napoca au avut parte de o misiune dificilă pe centura Vâlcele-Apahida.
Astfel, au intervenit la un accident rutier în care au fost implicate două autotrenuri și un autoturism. De asemenea, doi bărbați au rămas încarcerați, iar toate manevrele salvatorilor s-au desfășurat contra cronometru. În cele din urmă, pompierii au extras în siguranță victimele și le-au predat echipajelor medicale.
În eveniment au fost implicate două autocamioane și un autoturism.
Șoferii celor două autocamioane au rămas încarcerați, iar salvatorii acționează în aceste momente pentru asigurarea accesului către aceștia și evacuarea din cabinele contorsionate.
Ocupanții din autoturismul avariat erau ieșiți în afara acestuia în momentul sosirii echipajelor de intervenție la locul accidentului.
Aceștia sunt consultați de către personalul medical.
La fața locului acționează trei autospeciale și un echipaj SMURD.
Citeste si: Accident CUMPLIT într-o localitate clujeană. O tânără de 21 de ani și-a pierdut viața