duminică, ianuarie 12, 2025

Amplasamentul Academiei de Muzică din municipiul Cluj-Napoca a fost predat către constructor

- Advertisement -spot_img
Must Read
Începând din această săptămână, vor fi demarate serviciile de proiectare pentru Academia de Muzică din municipiul Cluj-Napoca, ca urmare a predării, săptămâna trecută, a amplasamentului acestui obiectiv către constructor (asocierea CONSTRUCȚII ERBAȘU S.A. & CONCELEX ENGINEERING S.R.L & TERRA GAZ CONSTRUCT S.R.L.).

Contractul pentru realizarea extinderii și etajării Corpului C1 în vederea conversiei funcționale în Academia de Muzică, extinderea Corpului C2 și conversia funcțională în ateliere de întreținere pentru clădirea principală, extinderea și amenajarea sălii de sport în corp C4, din strada Bucium, municipiul Cluj-Napoca (județul Cluj) a fost semnat la sfârșitul lunii noiembrie 2020 și are o valoare de 127.883.042 lei, cu o durată totală de 24 de luni (dintre care 5 luni dedicate activității de proiectare).

Proiectul, finanțat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții, care va avea o suprafață desfășurată de 23.098 mp, urmărește conversia funcțională pentru 3 corpuri de clădire care vor fi reabilitate și extinse și care vor avea următoarele funcțiuni după finalizarea lucrărilor:

Ø  Corpul C1 se va extinde și va adăposti:

o   Sala de spectacole, cu o capacitate de 835 de persoane – 505 locuri la parterul sălii, 286 locuri în balconul sălii şi 44 locuri în lojile laterale;

o   Universitatea, cu principalele spații:

§  sala de orgă cu 144 de locuri la parterul sălii şi 72 de locuri în balcon;

§  amfiteatrul cu 160 de locuri în parterul sălii şi 64 de locuri în balcon;

§  rectoratele, decanatele;

§  biblioteca;

§  săli de curs, săli de studiu individual;

§  săli cu diferite funcțiuni (de repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist, săli de regie etc.);

§  laboratoare;

§  vestiare pentru artişti; 

§  spaţiu pentru depozitare decoruri;

§  cabinet medical

o   Un adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii;

o   Căminul studențesc, cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi ai Academiei de Muzică. Camerele vor fi de două tipuri: 22 de camere cu două locuri şi 34 de camere cu patru locuri, prevăzute fiecare cu grup sanitar propriu. De asemenea, la parter au fost proiectate și 2 camere care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

Ø  Corpul C2 se va extinde și se va realiza reconversia lui în Atelier întreținere (ateliere de întreţinere pentru clădirea principală, ateliere pentru decoruri etc.)

Ø  Corpul C4 se va extinde și se va amenaja ca Sală de sport.

***

Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acreditată instituțional cu calificativul „grad de încredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, oferă programe de studii pentru domeniul ‘muzică’, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licență (cu forma de organizare ‘la zi’ şi ‘la distanţă’ – DID), masterat şi doctorat (şcoală doctorală). Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adaugă: pregătirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare și dezvoltare profesională continuă, extensii universitare, master-class. Cu toate acestea, cei peste 1.000 de studenți și personalul academic își derulează activitatea într-un imobil care nu aparține de drept Academiei, acesta fiind retrocedat către Episcopia Română Unită cu Roma de Cluj-Gherla, și care este și în grav dezacord cu necesitățile instituției privind spațiul, atât ca suprafață, cât și ca funcționalități.

Realizarea acestei investiții se va face prin subprogramul „Instituții de învățământ superior de stat“ din cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții „C.N.I.“ – S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 25/2001 privind înființarea Companiei Naționale de Investiții „C.N.I.“ – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Citeste si: https://www.abcnewsromania.ro/news/incepe-marea-vaccinare-90-de-cadre-medicale-de-la-infectioase-cluj-vor-fi-vaccinate-duminica/

Citeste si: https://www.refleqtmedia.ro/stiri-din-cluj/la-nivelul-judetului-cluj-circulatia-se-desfasoara-in-conditii-specifice-sezonului-rece/

- Advertisement -
- Advertisement -spot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisement -spot_img
- Advertisement -
- Advertisement -spot_img
Latest News

Românii vor putea călători FĂRĂ VIZE în SUA începând din 31 martie. România a fost admisă oficial în Visa Waiver

România a fost admisă oficial în programul Visa Waiver al Statelor Unite. Cetățenii români vor putea călători fără vize...
- Advertisement -spot_img

More Articles Like This

- Advertisement -