„Am semnat azi, la Palatul Victoria, Acordul de sprijin pentru dezvoltarea Proiectului Strategic Național al Unităților 3 și 4 din cadrul centralei de la Cernavodă. Prin acest document, autoritățile centrale ale statului și Nuclearelectrica se angajează să asigure garanțiile de stat necesare finalizării proiectului, să emită în timp toate măsurile administrative necesare lucrărilor, să furnizeze materia primă necesară producerii de electricitate și să finalizeze liniile de transport care vor aduce în sistemul național energia produsă de noile reactoare”, a anunţat premierul Nicolae Ciucă.
„În practică, extinderea capacității centralei atomo-electrice va asigura peste 20.000 de locuri de muncă într-un domeniu de înaltă calificare, urmând să fie un pas major către asigurarea necesarului intern de electricitate și spre câștigarea independenței energetice a României. Alături de proiectul unităților 3 și 4 de la Cernavodă, România va mai dezvolta în domeniul nuclear civil tehnologia revoluționară a reactoarelor de mici dimensiuni (SMR), grație finanțării americane de 4 miliarde de dolari. Operaționalizarea simulatorului SMR din cadrul Universității Politehnica din București va oferi studenților de azi experiența practică necesară pentru a deveni experții energeticieni de care va fi nevoie mâine.
Semnarea acordului de astăzi este nu doar un efort instituțional comun, ci reprezintă angajamentul ferm al statului pentru finalizarea acestui proiect important pentru România. Potrivit datelor estimative, după operaționalizarea lor, unitățile 3 și 4 vor acoperi peste o treime din necesarul energetic estimat pentru 2030. În acest mod, țara noastră își îmbunătățește producția internă, în acord cu viziunea europeană de protejare a mediului și cu țintele de decarbonizare”, a subliniat premierul.